Înapoi la Cuprins
„Acest mod este o organizare psihologică primitivă ce operează de la naștere, care generează cele mai elementare forme ale experienței umane. Este dominată senzorial, cel mai incipient sentiment al sinelui fiind construit pe ritmul senzațiilor, îndeosebi a celor de la suprafața pielii. Este dificil de descris în cuvinte. Acest mod reflectă ritmicitatea primelor relații prin experiența alăptării, experiența de a fi ținut în brațele mamei. Este o relație de modelare a sentimentului de cuprindere, a pasului senzației de ritm, a greutății senzației de rupere. Secvențele, simetriile, periodicitatea, „modelarea” piele-pe-piele sunt exemple de contiguități, ce reprezintă ingredientele începutului experienței rudimentare de sine” (Ogden, 1989, pp.30-31). Contribuția principală a lui Ogden este conceptul că rezultatul contiguității suprafețelor este o experiență a suprafeței senzoriale proprii, mai degrabă decât senzația a două suprafețe ce se întâlnesc, fie în opoziție diferențiatoare, fie în fuziune. V. Bc. Modele relaționale Diferitele modele relaționale din peisajul conceptual nord-american au pus accent pe subiectivitatea analitică, problemele de gen și sexualitate, traumă, dezvoltarea timpurie și stările primitive (Harris, 2011). Trecând în revistă aceste idei, Harris spune că, „deși există multe direcții, multe influențe și multe figuri de referință [...], Mitchell (1988, 1993 a și b, 1997, 2000) a fost [...] catalizatorul, autorul și gânditorul [...] care a lansat această mișcare” (p. 704). V. Bca. Jay Greenberg și Stephen Mitchell În lucrarea Object Relations in Psychoanalytic Theory [Relațiile de obiect în teoria psihanalitică] (1983), Greenberg și Mitchell susțin că punctul focal al psihanalizei clinice au fost dintotdeauna relațiile pacientului cu alții. Cum apar aceste relații? Cum funcționează ele? Cum se transformă? Cum trebuie înțelese relațiile cu alții în cadrul teoriei psihanalitice? Ei susțin că teoria psihanalitică oferă două soluții de bază ale problemei localizării relațiilor: modelul pulsional, în care relațiile cu alții sunt generate și formate de nevoia de gratificare pulsională și diferitele modele relaționale, în care relațiile propriu-zise sunt primare și ireductibile. Autorii trec în revistă principalele teoretizări și întrepătrunderea celor două modele și a strategiilor integrate adoptate de principalii teoreticieni în eforturile lor de a se poziționa față de aceste modele. Ei demonstrează apoi că multe dintre controversele și modele din diagnosticul și tehnica psihanalitică pot fi înțelese pe deplin doar în contextul dialecticii dintre modelul pulsional și modelul relațional. Lucrarea lor analizează diferiți autori, precum Klein, Winnicott, Kernberg și Kohut, ca adepți ai primatului legăturilor cu obiectele și al experienței „relaționale”. După 1983, Mitchell (1988, 1993,1997, 2000) a continuat să dezvolte perspectiva relațională, abordând chestiunile metapsihologice, procesul clinic, modelele minții și procesul diadic al travaliului analitic. În 1993, în lucrarea sa Hope and Dread [Speranță și spaimă], Mitchell a descris revoluția relațională, scris cu „r” mic: o revoluție în „care analistul știa (ecou
412
Made with FlippingBook Ebook Creator