Înapoi la Cuprins
al lui Lacan [...]) și o revoluție în ceea ce vrea pacientul (ecou al lui Ferenczi)” (Harris, 2011, p. 704). Mai târziu, prin recuperarea perspectivei lui Loewald asupra dezvoltării timpurii, Mitchell a început să abordeze aspectele relaționale ale celor mai timpurii legături de atașament.
V. Bcb. Concepte fundamentale ale gândirii relaționale
Printre conceptele de bază ale diferitelor modele relaționale se numără: 1. Psihologia bipersonală: ideea că mintea apare din matricea relațiilor sociale; mintea este atât interpersonală, cât și individuală. Prin opera lui Ghent (1990, 2002), viziunea diadică a lui Winnicott asupra spațiului tranzițional și obiectelor tranziționale a devenit o componentă solidă a gândirii relaționale. Pentru analiștii-cercetători precum Beebe (Beebe & Lachman, 2005), Seligman (2003, 2005) și Grupul de studiu al procesului schimbării din Boston (Stern, Sandler, Nahum et al., 1998), aceste idei au decurs din observarea diadei bebeluș-părinte. La baza înțelegerii vieții relaționale primare au stat studiile bazate pe observarea bebelușului, cu implicații asupra teoriei și tehnicii clinice a psihanalizei relaționale, prin concepte precum „reglarea reciprocă”, „ruptură și reparație”, „mișcări afective intensificate” (Beebe & Lachman, 2005) și proprietățile transformative ale momentului „acum” (Stern et al. 1998). Dimensiunea temporală a intersubiectivității și intrapsihicului descrisă de Hoffman (1998), în care trecutul este construit odată cu viitorul, pe direcțiile construcției sociale a realităților colective și individuale, elaborarea lui Benjamin (1988, 1995, 1998) cu privire la complementaritate, tipuri distincte de terțialitate, diada fiind întotdeauna mai mult decât doi, precum și recenta „mărturie” a lui Donnel Stern (2010) cu privire la procesul clinic, ce descrie fragilitatea, instabilitatea și incertitudinea granițelor din contextul interpersonal și relațional al „cunoașterii reciproce”, sunt exemple de îmbogățire conceptuală a psihologiilor bipersonale ale diferitelor școli relaționale. 2. Constructivismul social: reglarea socială, influență a lui Fromm (1941) și Levenson (2006), rezultă din tradiția interpersonală ce propune cultura ca influență principală asupra psihicului individual. Cu privire la gen și sexualitate, au avut impact descoperirile lui Foucault (1988) și Althusser (1970). În același timp, în America de Nord, Dimen (2003) și Goldner (1991, 2003) sunt printre cei care lucrează în această tradiție, concentrându-se pe dialogul dintre inconștient și social sau corp și cultură, feminismul psihanalitic și alte teme ce țin de impactul transformativ al culturii. Corbett (1993, 2009), deconstruind masculinitatea, își poziționează opera atât în teoria relațională, cât și în cea a bizarului (queer, în engl. – n.t.). 3. Stări multiple ale sinelui: metapsihologia relațională reflectă preocuparea cu privire la stările identitare susținute de procese disociative de intensitate diferită, reprezintă cea mai mare parte a travaliului analitic în diada analitică relațională. „Hibriditatea”, „multiplicitatea”, „stările alternative ale sinelui”, „clivajele verticale” și „disociațiile” pot fi semnele unei traume, dar și parte a unor modele normative ale minții (Bromberg, 1998, 2006; Davies și Frawley, 1994). Pe această direcție se înscrie interesul timpuriu al lui Ferenczi (1911, 1932) pentru comunicarea inconștientă a experienței traumatice, precum și conceptele lui de identificare cu agresorul și de copil înțelept, continuate în prezent prin concentrarea pe traumă și transmiterea
413
Made with FlippingBook Ebook Creator