Înapoi la Cuprins
perceptuală și halucinatorie, deoarece confruntarea copilului cu lumea externă este susținută de iluzia creativă a propriilor sale pulsiuni. Din acest punct de vedere, pulsiunea de moarte este produsul secundar toxic al eșecului infuzării reprezentării cu pulsiune. Contemporan cu Lacan, Winnicott și Green, Loewald, în Statele Unite, a respins și el independența relațiilor de obiect și pulsiunilor într-o „revizuire a conceptului de pulsiune” (1972, p. 324). „Se sugerează că pulsiunile instinctuale, înțelese ca forțe psihice, trebuie să fie conceptualizate ca fiind organizate prin interacțiuni în câmpul psihic unitar primar mamă-copil și nu ca date constituționale sau înnăscute” (p 324). Punând accent pe conceptul freudian de „legare”, Loewald a realizat implicațiile relaționale, care nu sunt evidente la Freud, unde fuziunea și defuziunea, legarea și dezlegarea pot fi considerate ca având loc într-un vid lipsit de obiecte. Loewald consideră că legarea pulsiunilor necesită „medierea” obiectului, atât în sensul „liniștirii” lor, cât și în sensul „reprezentării” lor. Astfel, el pare să rezoneze cu noțiunea lui Winnicott de „nevoi ale Eului”, despre care Winnicott s-a plâns că „mare parte din înțelegerea eronată a apărut din încetineala unora în a înțelege că nevoile unui nou-născut nu sunt limitate la [pura satisfacere a] tensiunilor pulsionale, oricât de importante ar fi ele” (1965, p 86). Deși folosește traducerea lui Strachey a termenului „Trieb” prin „instinct”, gândirea lui Loewald aparține categoriei de contribuții aferente celui de-al treilea model, așa cum ilustrează acest citat extins: „Orice putem numi pulsiuni instinctuale, ca forțe psihice, apar și sunt organizate întâi de toate în matricea câmpului psihic unitar mamă-copil din care, prin procese variate de interacțiune în cadrul acestui câmp, psihicul infantil se segregă gradual, ca un centru relativ mai autonom de activitate psihică. În această viziune, pulsiunile instinctuale, în forma lor originară, nu sunt forțe imanente ale unui psihic primitiv autonom, separat, ci forțe rezultante ale tensiunilor din matricea psihică mamă-copil și, mai târziu, dintre psihicul infantil imatur și psihicul mamei. Instinctele, cu alte cuvinte, trebuie văzute de la început ca fenomene relaționale și nu ca forțe autohtone ce caută descărcare, descărcare înțeleasă ca un fel de golire de potențial de energie, într-un sistem închis sau în afara lui. (Loewald, 1972, p. 321f). Loewald a fost explicit, de asemenea, cu privire la asimetria necesară a celor „două nivele a organizării psihice” implicate în acest proces: mamă-copil, analist-pacient. Faptul că Roussillon publicat în 2013 un articol cu titlul The function of the object in the binding and unbinding of the drives [Funcția obiectului în legarea și dezlegarea pulsiunilor], care nu conține nicio referință la opera lui Loewald, este o indicație a continuării reflecțiilor cu privire la cele două solitudini. Un punct asupra căruia Laplanche (1999) a rămas neclintit este asimetria ineluctabilă a „situației antropologice fundamentale”, deși el a fost mai puțin preocupat de aspectul de liniștire, decât de caracterul sexual disruptiv al intruziunii inconștiente a persoanei de îngrijire. Pentru a îngloba întreaga gamă de efecte ale impactului obiectului asupra subiectului trebuie luate în considerare ambele funcții. În opinia lui Seulin (2015), caracterul „demonic” al (unei) sexualități asupra căruia au insistat Laplanche și Freud este mai mult o consecință a eșecului obiectului în rolul său, decât a calității enigmatice a „mesajelor” sale. A se vedea, totuși, Stein (2008) pentru un punct de vedere opus.
421
Made with FlippingBook Ebook Creator