Înapoi la Cuprins
Travaliul doliului duce direct la cel al construcției unei lumi interne în și prin poziția depresivă. Starea de relații externe este guvernată prin cea a relațiilor interne. Klein subliniază caracterul concret și chiar fizic al experiențelor legate de această lume internă. Teoria lumii interne organizează relațiile dintre obiecte în această lume. Substanța acestei lumi constă din fantasme inconștiente, profunde și timpurii, care ies la suprafață în conștient prin amintiri de sentimente sau prin amintiri de senzații, adesea cu caracter ipohondru.
VI. A. Conceptualizări latino-americane originale
VI. Aa. Horacio Etchegoyen: Transferul Timpuriu Etchegoyen (1982) consideră că la baza tuturor cadrelor conceptuale stau fie unul, fie ambele două principii explicative: narcisismul primar și relațiile de obiect primare. Aceste două principii impun o alegere între ele. Această diferențiere este pusă sub semnul întrebării de Diana Rabinovich (1990). Teoria simbiozei descrisă de Bleger (1967) ca stadiu glischrocaryonic poate fi considerată ca o alternativă intermediară între narcisism și relațiile cu obiectele. Descrierea dată de Bleger începe de la un stadiu de narcisism primar în care subiectul crede că obiectul este parte din sine și numai prin experiențe repetitive de frustrare poate recunoaște că există ceva diferit de sine însuși și că acest ceva nu îi aparține. Pentru Etchegoyen, însă, întreaga operă a lui Freud este bazată pe conceptul de narcisism primar. Obiectul la care se referă Freud în Trei eseuri despre teoria sexualității (1905) este obiectul pulsiunii, un obiect doar contingent și fără entitate, până la punctul în care relația stabilă cu obiectul este considerată patologică și este definită ca punct de fixație. Relațiile de obiect pot fi concepute, la Freud, doar după ce noul act psihic inaugurează constituirea Eului (Freud, 1914). Etchegoyen consideră teoria relațiilor de obiect ca patrimoniu al școlii britanice: Jones, Klein, Fairbairn, Winnicott, Balint, Paula Heimann și alții. Trăsătura comună a acestor autori este recunoașterea importanței relațiilor de obiect și a unei lumi interne ce rezultă din procese de introiecție și proiecție. Conform lui Etchegoyen, articolul lui Jones Hate and anal erotism in the obsessional neurosis [Ură și erotism anal în nevroza obsesională] (1913) marchează un punct de cotitură în istoria teoriei psihanalitice. În acest articol, în care pentru prima dată erotismul anal nu mai este înțeles ca o manifestare autoerotică, ci ca o relație de iubire și ură cu mama care îl învață pe copil și are grijă de el. Putem găsi elemente rudimentare ale teoriei relațiilor de obiect în concepția lui Jones despre aphanisis , dar cea mai consistentă dezvoltare aparține Melaniei Klein și, ani mai târziu, lui Fairbairn.
423
Made with FlippingBook Ebook Creator