Înapoi la Cuprins
internă de prezențele înnebunitoare este un proces gradual, meticulos, căci pacientul poate confunda dezidentificarea de o anumită prezență din el cu un sentiment de gol sau de moarte, care îl face să se simtă mai întâi bolnav.
VI. Ah. Willy Baranger. „Obiectul jumătate mort, jumătate viu” Willy Baranger (1961-1962) a descris o structură particulară a obiectului care apare, deși nu în mod exclusiv, în toate procesele de doliu și stările depresive în care obiectul este experimentat ca jumătate mort–jumătate viu. Experiența clinică și produsele fantasmării (mituri, legende, romane, etc.) dezvăluie o mare varietate a acestor structuri, unele dintre ele fiind persecutorii, altele deteriorate și deprimate. În unele cazuri, geneza depresiei pare să se concentreze în jurul obiectului jumătate mort-jumătate viu, care ocupă un loc de importanță primară în lumea inconștientului. Are, ca și corolar, un anumit tip de obiect idealizat, ambele fiind distincte de Supraeu. El descrie rigiditatea acestei structuri a obiectului și dificultatea asimilării lui de către eu. Experiența anterioară a situației simbiotice importante între Eu și obiect i-a permis să arunce o lumină asupra genezei acestuia. Baranger a observat că pentru a produce schimbare este insuficientă înțelegerea tensiunii dintre Eul slăbit și Supraeul hipertrofiat. Este necesară luarea analizarea relației sinelui cu obiectul mort-viu și cu obiectul idealizat, amândouă fiind distincte de Supraeu. În stările depresive prelungite, nu poate avea loc procesul de doliu, iar subiectul rămâne, într-o formă mai mult sau mai puțin ascunsă, legat de un obiect care nu poate nici să se întoarcă la viață, nici să moară complet. Persoana aflată într-o stare depresivă se supune unui obiect mort- viu. Numai prin intermediul travaliului analitic acest obiect se manifestă tot mai clar, permițându-ne să îi studiem structura și caracteristicile. Unele tipuri de obiecte moarte-vii se aseamănă îndeaproape cu obiectele persecutoare: la o extremă, ne confruntăm cu serii de structuri de obiecte ce mor, pe care sinele/Eul trebuie să le conserve cu orice preț, iar la cealaltă extremă, obiectele sunt prezentate drept cauză a amestecului de angoase depresive și angoase paranoide din sine/Eu. Printre diferitele obiecte moarte-vii, Baranger descrie ca cea mai importantă varietate obiectul care moare din stările depresive. Aici, subiectul este „locuit” de un obiect intern „aproape mort”, care îl ține pe subiect sclav și îl obligă la o activitate sterilă de reparație, care întotdeauna rămâne incompletă. Această situație inconștientă determină angoasele depresive legate de obiectele externe, precum vinovăție, inhibiții și alte apărări ce apar în stările depresive. În stările de pierdere/doliu și depresie, Baranger recunoaște existența a două obiecte diferite, ambele ambivalente, deși diferite ca structură și funcție. Ambele se hrănesc din Eu/sine, sărăcindu-l și determinându-l să adopte o atitudine masochistă. Un obiect mort-viu are funcția de a conține fantasme sadice și permite controlul angoasei depresive. Al doilea, obiectul idealizat, servește ca refugiu pentru Eu/sine, care depozitează în obiectul ideal o parte din
431
Made with FlippingBook Ebook Creator