Înapoi la Cuprins
obiect intern, o structură complexă a Eul-Supraeului de calități ideale preconștiente și inconștiente. Ulteriori pierderii, ar avea loc o retragere libidinală imediată din obiectul intern, cu deneutralizarea pulsiunii de moarte, eliberate sub formă de distructivitate îndreptată împotriva sinelui și a altora pe parcursul celui mai persecutor stadiu al suferinței/doliului. Acest lucru duce la o deteriorare rapidă a obiectului respectiv, potențial dăunător pentru sine, identificat tranzitoriu cu mortul prin ceea ce autorul a numit „identificări tanatice”. Începe apoi un proces defensiv, mecanismul central fiind o masivă contrainvestire, o reîncărcare libidinală a obiectului intern, pentru a neutraliza pulsiunea de moarte. Din identificarea cu mortul, se tranzitează apoi la frica de moarte și la o identificare excesivă cu obiectul mort. Travaliul doliului continuă cu trecerea de la identificări pregnant tanatice, la identificări mai erotice, diminuarea calităților persecutorii bazate pe obiectul mort-viu descris de Willy Baranger, trecerea de la preocuparea pentru subiectul doliului la preocuparea pentru obiectul pierdut și către un sine îmbogățit prin identificări pozitive, ca parte a acestui proces. Aslan (1978) l-a descris, parafrazându-l pe Lagache, ca fiind modul „în care ucizi mortul fără a muri și tu în acest demers” și, citându-l pe Garma (1978), modul în care „dai viață mortului”. VI. Aj. Jorge Mario Mom. Obiecte în fobie Taszma de Maladesky (2003), colaborator al lui Mom, consideră că interschimbabilitatea privită din perspectiva funcțiilor, relativității și controlului obiectelor fobice și al obiectelor însoțitoare este una dintre principalele contribuții ale lui Jorge Mom. Aici, angoasa nu este doar rădăcina simptomului, ci este simptomul principal. Mom (1961-1962) extinde a doua teorie a angoasei a lui Freud, conform căreia angoasa precedă refularea semnalizând Eului neplăcerea. În versiunea extinsă a lui Mom, angoasa apare ca o funcție centrală în economia psihică a subiectului: subiectul, „obiectul fobic” și „obiectul ajutător” își pot alterna funcțiile conform contextului situațional. Mom vorbește despre „situația fobică” și „situația însoțitoare”, responsabile de plasticitatea și mobilitatea procesului. Totuși, mobilitatea produce și o situație confuză și periculos nediferențiată pentru pacientul fobic, care încearcă să o evite prin intermediul controlului riguros. Astfel, pentru Mom, fobia reprezintă punerea în act a întregii situații fobic-însoțitoare: subiectul care structurează o fobie caută inițial un obiect pentru a stabili ordinea. Când obiectul este pierdut, are loc pierderea funcției graniței. Aceasta este urmată de îndeplinirea de către „obiectul fobogen” a unei funcții de diferențiere, care duce la discriminarea între obiectul fobic, obiectul însoțitor și subiect. Oricât de înspăimântătoare ar fi, această diferențiere este o soluție pentru nediferențierea înspăimântător, catastrofal, lipsită de limite, caracteristică individului fobic care simte că înnebunește. Fobia împiedică această catastrofă: ajută la rezolvarea absenței, pune ceva în locul a ceea ce este absent și ascunde absența printr-o prezență. Obiectul fobic este necesar pentru crearea situației însoțitoare. Angoasa însoțitoare îl protejează pe individul fobic de o angoasă chiar și mai mare, respectiv de „angoasa-ca-semnal-că-nu-are-angoasă”.
433
Made with FlippingBook Ebook Creator