Înapoi la Cuprins
de asemenea, despre implicațiile ipotezelor ei în tehnica psihanalitică: întrucât mecanismele obsesive funcționează în două stadii, ele trebuie să fie reduse urmând cele două căi în direcția regresiei. În primul stadiu, deplasează de la obiect asupra corpului (sau a unei părți de corp), iar în al doilea stadiu deplasează de la corp către un gând sau un sentiment. Dacă interpretarea omite corporalitatea și încearcă să lege direct fenomenele mentale de obiectele interne, ea nu este eficace, deoarece lasă neatinsă apărarea de bază. VI. Al. Brazilia. Teoriile relațiilor de obiect extinse - Ruggero Levy și Raul Hartke. Dimensiunea intersubiectivă și trauma Ruggero Levy (2014) a studiat evoluția conceptului de obiect la Freud, Klein, Bion, Winnicott și Meltzer. El ajunge la concluzia că modificările conceptelor de obiect și relații de obiect au apărut din cauza expansiunii continue a metapsihologiei psihanalitice dincolo de dimensiunile ei clasice (Meltzer, 1984). Inițial, la Klein, expansiunea metapsihologiei a inclus geografia spațiilor mentale. Aprofundarea notabilă pe care ea a adus-o înțelegerii proceselor proiective și introiective ce constituie lumea internă a bebelușului, a făcut posibilă aprecierea rolului proeminent al obiectului în construcția subiectivității subiectului. Mai târziu, odată cu contribuțiile bionienilor, metapsihologiei psihanalitice i-a fost adăugată o dimensiune epistemologică (Meltzer, 1984). Pentru a înțelege funcționarea mentală, a devenit necesar să înțelegem învățarea prin experiență. Noțiunea de obiect conținător-transformativ apare prin considerarea funcției alfa a subiectivității subiectului. Aceasta adaugă semnificație și transformă emoțiile nenumite ale bebelușului. Din punctul de vedere al lui Levy, Bion consideră că orice cunoaștere nouă, prin expansiunea rețelei simbolice, apare în legătura K (cunoaștere), căreia el îi acordă aproape un statut de pulsiune. Acest lucru duce la cunoaștere și învățare din experiența emoțională, promovând astfel creșterea mentală. Dacă inițial ideea nucleu, pe baza căreia era înțeleasă construcția aparatului psihic, a fost pulsiunea ca vector/din experiența de satisfacere/din amintire/din dorință/din reprezentarea psihică, ulterior ea a fost deviată și accentul s-a mutat pe relația subiect-obiect. La Klein capătă proeminență prezența altuia, a obiectului, a minții lui. Progresele făcute de Bion, Winnicott și Meltzer au condus la ideea că prezența altuia și a minții lui provoacă experiența emoțională. Mintea subiectului este afectată de protoemoții, de experiențe emoționale și senzoriale trăite în întâlnirea cu obiectul și de senzațiile provenite de la excitațiile somatice, care urmează a fi simbolizate. Acest model este axat pe obiectul fundamental transformativ pentru subiectivitatea subiectului și are implicații profunde pentru tehnica psihanalitică, prin conceptualizarea situației psihanalitice ca un câmp dinamic bipersonal. Levy pune în evidență faptul că pentru teoreticienii contemporani ai câmpului, precum Ferro (1995), culmea ascultării, care duce la confluența conceptelor lui Bion și Baranger, este doar un unghi de ascultare și adaugă că nu mai este posibilă ascultarea pacientului fără a lua în considerare impactul lui asupra obiectelor și al obiectului asupra pacientului. Nu mai poate fi
435
Made with FlippingBook Ebook Creator