Înapoi la Cuprins
Europa (Laplanche & Pontalis 1967/1988, Skelton, 2006) și din America Latină (Borensztejn, 2014), promovează conceptualizări diferite și formulări variate ale uneia și aceleiași teze fundamentale: transferul este reacția cea mai inconștientă a pacientului la analist, forma sa fiind dată de experiențele din viața timpurie a pacientului, care pot include reprezentări internalizate de sine și de obiect afectate de traume, pasiuni, fantasme și conflicte adiacente; de asemenea, poate fi conceptualizat ca expresie a unei dorințe de a revitaliza sau actualiza fantasme ale unor relații cu obiecte intrapsihice multideterminate. Varietatea de formulări reflectă o multitudine de conceptualizări teoretice, atât ale aspectelor repetitive , cât și ale celor interactive ale transferului, cu privire la conținut (sau conținuturi ), la mecanisme și la metodologia de abordare clinică în contextul cadrului psihanalitic. Definiția de aici urmărește mai întâi evoluția multidimensională a conceptului și se încheie cu schițarea unora dintre convergențele intercontinentale ale pluralității teoretice și clinice actuale.
II. ORIGINEA FREUDIANĂ A CONCEPTULUI DE TRANSFER
Istoric, conceptul de transfer a apărut într-un moment în care psihanaliza era în plină expansiune și se distanța de hipnoză, sugestie și de metoda cathartică, deși problema transmiterii psihice rămânea încă nerezolvată și avea să revină mai târziu, prin perspectiva telepatiei. În traducerea sa în germană a lucrării lui Bernheim De la sugestion et de ses applications à la thérapeutique [Despre sugestie și aplicațiile sale în terapeutică] (1886), Freud optează pentru termenul de Übertragung pentru a traduce cuvântul francez transfert folosit în domeniul hipnozei. Sensul cu care este utilizat transferul în Interpretarea viselor (1900), în contextul travaliului de deghizare onirică, se referă la deplasarea unei dorințe reprimate sub masca unei reprezentări triviale împrumutate din reziduurile „indiferente” ale zilei (1900, p. 563). Ca urmare, transferul constă la început în deplasarea unei cantități de energie libidinală de la un pol de investire la altul, prin acest proces producându-se o confuzie între teme și impunând, de exemplu, o necesară distincție între conținutul manifest și conținutul latent, dar prin același simbol semnalând și mobilitatea dorinței și capacitatea acesteia de a se recombina oricând în cele mai variate forme și în toate sferele vieții psihice. Ipoteza inițială revine, renunțând la aspectul deghizării, dar cu accent pe împlinirea unei dorințe inconștiente: indiferent dacă este vorba despre o dorință de iubire (ilustrată cel mai frust și pentru prima dată de cazul Annei O., pacienta lui Breuer [Freud & Breuer, 1895]) sau despre transferul unei dorințe de răzbunare, ca în cazul Dorei, pentru care Freud devine ținta exprimării dezamăgirii și a urii (Freud, 1905). Confruntat cu întreruperea tratamentului, pe care i-o aplică Dora, Freud este determinat să-și schimbe înțelegerea cu privire la fenomenul transferențial (M. Neyraut, 1974). Dacă până atunci el îl vedea ca pe o manifestare a reproducerii unor stări psihice din trecut sub formă de „cópii” sau de „reeditări” – „transferul” izvorăște dintr-un fel de „sublimare” care le-ar permite
460
Made with FlippingBook Ebook Creator