Înapoi la Cuprins
de agresivitate, anxietate și vină care trebuie elaborat iar și iar în transfer: „De fapt sunt foarte puțini oameni în viața bebelușului mic, dar el îi simte ca pe o multitudine de obiecte căci ele îi apar prin aspectele lor diferite.” (Klein,1952, p. 436). Klein afirmă că analiza transferului negativ este o precondiție pentru dobândirea accesului la straturile mai profunde ale minții, deși transferurile pozitive și negative sunt întotdeauna combinate. Klein pune accent pe conceptul de fantasmă inconștientă în planul aici-și-acum al ședinței. Evenimentele „reale” trebuie întotdeauna să fie luate în considerare în interacțiunea lor cu viața fantasmatică inconștientă a pacientului. Definiția lui Klein (și a lui Susan Isaac) a fantasmei inconștiente a stat în centrul Discuțiilor Controversate de la începutul anilor ’40 și, în opinia lui Elizabeth Bott-Spillius și a lui Ron Britton, utilizarea acelorași cuvinte pentru concepte diferite a contribuit la intensificarea dezbaterii. Conform viziunii kleiniene, fantasma inconștientă include fiecare formă timpurie de gândire infantilă – este arcul motor al minții inconștiente și reprezentantul psihic al pulsiunilor, dar include și alte forme de gândire care apar mai târziu, prin dezvoltarea fantasmelor originare. Transferul, în această viziune, este experiența inconștientă în aici-și-acum, dar calchiată pe mecanismele infantile cu care pacientul și-a gestionat conflictele cu mult timp în urmă. Fantasma inconștientă influențează și colorează experiența realității, și viceversa. Melanie Klein susține interpretarea în termenii fantasmei inconștiente, mai degrabă decât în termeni de pulsiune versus apărare. Ca rezultat, ea va interpreta constant în transfer în loc să interpreteze transferul ca atare. „I se poate arăta pacientului cum trăiește el o relație care dă naștere anxietății sau vinovăției, și cum modifică el în plan fantasmatic, pentru a evita durerea.” (Segal, 1979). Klein se concentrează astfel pe angoasele pacientului în relațiile sale cu obiectele din trecut și din prezent, precum și asupra experiențelor care au apărut între timp. Ea numește această metodă „ situația totală ” și aceasta include toate aspectele experiențelor și fantasmele experiențelor, trecute și prezente, relatate în ședința analitică: „De exemplu, relatările pacienților cu privire la viața, relațiile și activitățile lor de zi cu zi, oferă nu numai o imagine asupra funcționării Eului, ci dezvăluie – dacă explorăm conținutul lor inconștient – și apărările împotriva angoaselor scormonite în situația transferențială” (Klein 1952, p. 437). Ea consideră că întregul material, generat prin asociere liberă, dă cont de cadrul divizat (inconștient) al relației cu analistul. Conform lui Donald Meltzer (1986), sarcina analistului este să „adune transferul” din miliardele de moduri în care relația cu analistul poate fi reprezentată. „Transferul infantil începe gradual să apară în material sub formă de părți de acting in sau acting out sau amintiri sau vise, recunoașterea și investigarea lor punând în mișcare procesul analitic.” Betty Joseph (1985) subliniază importanța situației totale ca modalitate pentru pacienți de a-și exprima gândurile și sentimentele conștiente și inconștiente din relația de transfer. De asemenea, ea arată cum folosesc pacienții transferul nu doar pentru a-și satisface pulsiunile, ci și pentru a le susține pozițiile defensive.
469
Made with FlippingBook Ebook Creator