Înapoi la Cuprins
IV. B. Influențe kleiniene în America de Nord Conceptul clasic al analizei de transfer din America de Nord a fost extins semnificativ prin conceptul de analiză a „situației totale de transfer” propus de metoda kleiniană (Joseph, 1985). Acesta presupune o analiză sistematică a implicațiilor transferului în manifestările totale verbale și nonverbale ale pacientului în ședință, eforturile comunicative directe și implicite ale pacientului de a influența analistul într-o anumită direcție și explorarea cu consecvență a implicațiilor transferului din materialul din viața externă a pacientului care, în orice moment, el le aduce în ședință. Includerea analizei sistematice a funcționării totale a pacientului la momentul activării unui transfer predominant este o întărire importantă a poziției centrale a interpretării transferului, și indică și o consecință implicită importantă a interpretării transferului, mai exact, analiza caracterului. IV. C. Donald W. Winnicott Termenul de „transfer” este practic absent din titlurile scrierilor lui D.W. Winnicott, cu excepția articolului lui din 1955-1956 intitulat Clinical Varieties of Transference [Forme clinice ale transferului]. Termenul nu este folosit nici în titlurile de capitole ale lucrării lui Jan Abram The Language of Winnicott: A Dictionary of Winnicott’s Use of Words [Limbajul lui Winnicott. Dicționar explicativ al termenilor winnicottieni] (1996). Cu toate acestea, tratamentul pe care Winnicott îl aplică transferului merită o atenție semnificativă; este îndeaproape legat de noțiunile de cadru și de contratransfer. La origine pediatru, Winnicott își îndreaptă reflecția analitică către relația mamă- bebeluș. Distanțându-se de perspectiva kleiniană asupra vieții intrapsihice incipiente a nou- născutui, el privilegiază mediul timpuriu și studiază interacțiunile dintre mama suficient de bună și bebeluș, alături de fenomenele tranziționale ale bebelușului. În tratament, cadrul analitic oferă analizandului acest tip de mediu conținător (holding), un mediu în care se desfășoară transferul și contratransferul. Concentrându-se pe deficiențele acestui mediu primar (îndeosebi pe cazurile în care mama nu se poate acorda la nevoile copilului mic), Winnicott dezvoltă conceptul de „sine fals”, care apare ca o organizare protectivă ce apără sinele adevărat, dar care și împiedică formarea unui Eu autentic. Acesta întrerupe sentimentul continuu de a fi. Astfel de pacienți, care nu au beneficiat de tipul de îngrijire adecvată în copilăria timpurie și al căror Eu nu poate fi văzut ca o entitate stabilă – respectiv cei care au stări borderline și episoade psihotice ca adulți – nu mai pot fi discutați în termenii nevrozei de transfer sau de ridicare a refulării. Conceptul de transfer trebuie să fie lărgit pentru ca „analistul ajunge să fie el însuși [...] confruntat cu procesul primar al pacientului”, cu ruptura originară (1955-1956, p. 298). În astfel de cazuri în care mediul primar a prezentat o deficiență, efortul care are ca scop depășirea deficitului trebuie să apară în relația transferențială. Acordajul bun al analistului poate genera o dependență intense în pacient, din care se poate dezvolta suficientă încredere și siguranță, astfel încât experiența traumei originare – agonia primară a căderii neîncetate – poate fi re-jucată în transfer, ducând la schimbarea sinelui fals în sine autentic. Așa cum scrie Winnicott (1963), este imposibil pentru astfel de pacienți să-și reamintească ceva ce nu s-a
470
Made with FlippingBook Ebook Creator