Înapoi la Cuprins
întâmplat încă, întrucât Eul infantil era prea imatur ca să poată avea acea experiență. În acest caz, singurul mod în care pacientul își poate „reaminti”, este să treacă prin experiența acelui lucru din trecut pentru prima dată, în prezent, adică în transfer. O altă contribuție specifică a lui Winnicott în teoretizarea transferului ține de distructivitate. În The Use of an Object and Relating through Identifications [Folosirea obiectului și relaționarea prin identificări] (1968), Winnicott descrie presiunea vitală și distructivă indispensabilă care permite subiectului, fie el copil sau pacient borderline, de a trăi existența obiectului sau a analistului în afara sferei de control a omnipotenței sale, în afara sferei fenomenelor sale subiective, dacă obiectul supraviețuiește atacurilor transferențiale. Din acest travaliu fundamental, „începe fantasma pentru individ. Subiectul poate folosi acum obiectul care a supraviețuit” (p. 90). Dacă o asemenea experiență nu are loc, atunci, pentru pacient, analistul rămâne pentru totdeauna doar o proiecție a unei părți a sinelui său. În Ura în contratransfer (1947), Winnicott pune accent pe ambivalența experimentată de analist când se confruntă cu pacienții dificili. Pacientul evocă un tip de ură care nu este particular în sine, ci a cărei intensitate este specifică situației în chestiune. „În analiza obișnuită analistul nu are nicio dificultate cu gestionarea propriului sentiment de ură. […] În analiza psihoticilor, însă, analistul resimte un tip și un grad diferit de tensiune și tocmai această tensiune diferită este cea pe care încerc eu să o descriu” (p. 197). Conform lui Winnicott, această diferență de intensitate între nevroză și psihoză provine din distanța considerabilă dintre experiențele respective din relațiile și interacțiunile primare. Într-o teoretizare care se bazează, în parte, pe conceptele lui Winnicott, Roussillon (2011) discută despre pacienții care suferă de tulburări de identitate narcisice care dezvoltă o formă paradoxală de transfer, „un tip de transfer în care ceva se „reîntoarce”: analizantul, clivat de orice posibilitate de integrare a unei experiențe particulare din trecut, îl trece pe analist prin acea experiență” (p. 6 ) „[…] Astfel, lumea transferului este dominată mai mult de probleme ce implică negativism, decât de integrare și formare de legături. În același timp, distructivitatea, sau anumite forme ale pulsiunilor de moarte, consumă din libido; relația cu obiectul pare să fie subordonată ideii de folosire a obiectului, mai degrabă decât ideii mai clasice de relații de obiect” (Id., p. 7). IV. D. Wilfred R. Bion Bion, la rândul său, dezvoltă teoria Melaniei Klein, în același timp bazându-se masiv pe cadrul conceptual freudian. Examinând formarea gândurilor în viața psihică, Bion introduce conceptul de funcție alfa ( Learning from Experience [Învățarea din experiență], 1962) care permite experiențelor senzoriale și emoțiilor – elementele beta – să devină elemente alfa și astfel să poată fi memorate, simbolizate și folosite în gânduri și în vise. Postularea unei asemenea transformări la rădăcina psihicului generează o viziune asupra conștientului și inconștientului ca stări mentale reversibile la interiorul experienței mentale.
471
Made with FlippingBook Ebook Creator