Înapoi la Cuprins
VI. C. Teoria modernă a conflictului Urmașii contemporani ai psihologiei Eului din America de Nord (vezi definiția separată pentru CONFLICT) consideră activitatea de transfer în diada transfer-contratransfer, cu caracterul ei repetitiv și interactiv, ca pe o manifestare a fantasmei inconștiente ubicuitare prevalente constituită din formațiuni de compromis care pot fi adaptative sau dezadaptative, susținând în egală măsură și simptomele nevrotice și produsele creativității. Conceptele clinice contemporane de „transferuri ascunse” și „cicluri de transfer” (mai jos) sunt exemple ale actualei complexități a acestei școli: Abend (1993), lărgind viziunea asupra ubicuității fantasmei inconștiente în manifestările ei stratificate, a identificat transferurile „ascunse”, subtile, idiosincratice, asupra situației psihanalitice luate ca întreg. „Propria mea experiență clinică”, a scris el, „m-a făcut să fiu tot mai atent la modurile idiosincratice, uneori subtile, în care pacienții construiesc situația analitică în conformitate cu propriile lor nevoi emoționale. Acestea constituie adesea experiențe continue ale gratificării transferențiale, care pentru analist pot fi foarte dificil de detectat, iar pentru pacient chiar și mai dificil de renunțat. Există unele varietăți ale dorinței transferențiale care sunt mai puțin supuse decât altele dezamăgirii și frustrării în fața limitărilor din situația analitică, adică, ale acelei dorințe care trebuie luată în serios de către un ascultător atent. Acest lucru ridică o problemă tehnică ce merită un studiu mai aprofundat. Cred că este benefic să cercetăm aceste transferuri ascunse în fiecare caz în parte, individual, fără a folosi nicio formulă potențial restrictivă derivată din schema de dezvoltare preferată de analist […]” (Abend, 1993, p. 644). Ellman și Moskowitz (2008) leagă caracterul repetitiv al transferului de viziunea despre tratament referitoare la ciclurile transferențiale raportate la încrederea analitică, sinele adevărat, conflicte și relațiile de obiect: „[…] fiecare nou ciclu presupune cel puțin o reînnoire parțială a încrederii analitice. Încrederea este bidirecțională, iar încrederea analistului cu privire la pacient presupune ajutorul sau asistența, în timp ce pacientul își găsește propria voce și construiește realitatea în maniera sa idiosincratică. Astfel, realitatea este experimentată ca fiind construită […]. Cu toate acestea, conflictele pacientului și sinele lui adevărat sunt conținute în principal în pacient. Felul în care este construită interacțiunea depinde de perechea analitică respectivă, dar noi credem că există un sine adevărat care nu este un construct […]. Fiecare ciclu transferențial inițiază un nou aspect al unei relații de obiect în care încrederea este întărită din două direcții diferite. Inițial, analistul intră în lumea pacientului și când este găsită și tolerată o separare naturală, fiecare membru al perechii începe să dea glas viziunilor sale despre relație. Capacitatea de a-l utiliza pe celălalt în mintea noastră este un aspect crucial al beneficiilor insightului din situația analitică […]” (p. 825). VI. D. Concentrarea interpretării – pe transfer sau în afara transferului Așa cum observam în introducere, s-a pus întrebarea în ce măsură analiza transferului este singura formă eficientă a interpretării și corolarului ei, dacă activitatea interpretativă a analistului trebuie limitată exclusiv la intervenții cu privire la transfer. Deși o minoritate dintre analiștii nord-americani de astăzi cred că interpretările de transfer sunt cele care au eficiență
481
Made with FlippingBook Ebook Creator