Înapoi la Cuprins
inconștientul analizantului. Aceste apărări se manifestă ca o excesivă plictiseală, inflexibilitate, răceală și printr-un comportament inhibat în prezența analizantului. Mergând pe urmele lui Freud, Racker a considerat că transferul trebuie să fie interpretat atunci când este folosit ca rezistență. Totuși, el s-a diferențiat de Freud arătând că „rezistențele de transfer”, precum anxietățile transferențiale, apar chiar de la bun început în analiză și, ca urmare, trebuie să fie abordate din timp. Racker a susținut că transferul este rezistență, dar există și o rezistență la transfer. El și-a clarificat mai bine poziția, pornind de la ideea lui Freud din Dincolo de principiul plăcerii (1920) cu privire al poziția analistului care face echipă cu Seul și compulsia la repetiție și se luptă contra rezistențelor Eului care se opun repetiției. El a accentuat faptul că lucrul la care rezistăm este prezent în repetiție. În opinia lui Racker, terapia psihanalitică se concentrează pe analiza nevrozei de transfer. Transferul este rezistența, dar este și acel aspect în fața căruia se ridică rezistența; adică, analizantul nu își repetă apărările infantile (care constituie rezistențele față de transfer) pentru a conștientiza situațiile de anxietate infantilă, pe care este pe punctul de a le reexperimenta în transfer. El a explicat că anumite rezistențe la conștientizare nu au legătură cu întâmplările concrete, ci mai degrabă cu ceva ce niciodată nu a devenit trecut și este, de aceea, reexperimentat în prezent. Aici Racker părea să se refere la acele evenimente care nu au ajuns să fie encodate și, ca rezultat, sunt trăite permanent în prezent. El susține că „fiecare reamintire reprezintă în același timp o anumită relație de transfer, iar fiecare refuz de reamintire reprezintă o respingere a unei anumite relații de transfer” (Racker, 1958, p. 63). În susținerea ideii că există rezistențe cu originea în contratransfer, Racker pornește de la afirmația lui Freud că analistul dorește ca pacientul să-și amintească lucrurile ca aparținând trecutului, în loc să repete refulatul ca pe ceva din prezent și prin transfer. În teoria lui Racker, transferul și contratransferul reprezintă două componente ale unei unități, care se hrănesc reciproc. În ce privește contratransferul, Racker face o distincție între reacția analistului la transferul manifest și o altă reacție la transferul potențial, latent, dar care a fost refulat și blocat. Contratransferul este o expresie a relației analizantului cu obiectele sale interne și externe și, în plus, este o experiență actuală; din acest motiv, este important să fie luat în considerare (vezi definiția separată CONTRATRANSFER). Reacția la transferul negativ și sexual prin contratransferul negativ și sexual din partea analistului îl împiedică pe analizant să-l introiecteze pe analist ca obiect bun, liber de angoasă și furie. Pe de altă parte, contratransferul pozitiv permite analistului să se identifice cu Eul și cu Seul analizantului. Acesta este motivul pentru care Racker sugerează că un contratransfer negativ trebuie să fie întotdeauna analizat și dizolvat. Angoasa în contratransfer constituie întotdeauna un ghid pentru analist și poate fi exprimată într-o gamă ce poate merge de la stări de tensiune până la explozii de angoasă cu conținut fie paranoid, fie depresiv. Angoasa produsă în analist de dezacordul analizantului și frustrarea ce rezultă de aici pot duce la apariția, în mintea sa, a propriului masochism sau a altui tip de rezistență, cum ar fi senzații sexuale intense, induse, la rândul lor, de materialul inconștient al analizantului. Deși Racker insistă asupra faptului că nu trebuie mărturisit contratransferul, el admite totuși că ar
486
Made with FlippingBook Ebook Creator