Înapoi la Cuprins
de care ședința analitică nu poate avea loc. Atât transferul, cât și contratransferul amenință să devină rezistențe la cură – căci ele, ca atare, sunt într-adevăr rezistențe – dacă nu sunt făcute conștiente și, în consecință, devin instrumente esențiale în analiză. Cesio a pus accent pe conceptul de „actual” și și-a adus propriile contribuții la acesta (Cesio, 2010). Cesio consideră ședința din perspectiva teoriei visului și, de aceea, analistul acționează ca un reziduu cotidian: asumând trăsăturile de recent și nesemnificativ, el poate primi în mod adecvat transferul obiectelor interne ale pacientului. Cuvintele pacientului capătă semnificația de „asociere liberă” datorită modului în care le aude analistul. Prin intermediul transferului intrapsihic, aceste cuvinte arată experiența emoțională ce are loc în timpul ședinței. Abstinența în care se developează tacit analiza include interdicția împotriva oricărei activități sexuale, care, astfel, devine tabu, adică, incestuoasă. Pe măsură ce analiza progresează, apar o serie de experiențe mentale caracterizate prin „actualitatea” lor, prin lipsa dimensiunii temporale, constituind un prezent etern, un „acum” care cere în mod peremptoriu o satisfacere imposibilă. Analistul ia locul Supraeului – al cuplului parental – și curentele incestuoase care au fost refulate capătă acum expresie în relația inconștientă a pacientului cu analistul, modelând transferurile fundamentale. Păstrând această paralelă cu travaliul oniric, Cesio afirmă că, fără intervenția analistului, ședința ar deveni un vis anxios care s-ar putea transforma într-un coșmar, astfel întrerupând procesul. Tragedia oedipiană ia sfârșit prin întreruperea procesului analitic, ca urmare, înțelegerea structurilor narcisice incestuoase și tragice îngropate în Se ne va ajuta să facem distincția între tragedia oedipiană și complexul Oedip. În Eul și Seul (1923), Freud susține că există o structură oedipiană primară în fundația psihicului – protofantasmele oedipale – care duce la „prima și cea mai importantă identificare […]. Aceasta nu este, se pare, în prima fază, consecința sau rezultatul unei investiri de obiect; este o identificare directă și nemijlocită și are loc mai devreme decât investirea de obiect”. Aceste identificări primare constituie baza identificărilor care mai târziu vor forma complexul Oedip; ele modelează Eul ideal, antecesorul idealului Eului. Aceste protofantasme conțin originile complexului Oedip: incestul care presupune impulsurile filicide și paricide în lupta pentru posesiunea asupra mamei-soții, așa cum descrie Freud, în ceea ce el consideră un timp mitic originar. În procesul psihanalitic, dovada curentă a acestui timp mitic poate fi văzută, de exemplu, în cazurile de incest. Manifestarea sa clinică este reacția terapeutică negativă, iar una dintre formele pe care le poate lua este iubirea de transfer. Astfel, Cesio (1993, p. 137) susține că există două structuri oedipale: una care este cea a incestului cu natura sa narcisică, pasională, tragică, tragedia oedipală, iar cealaltă care rezultă din elaborarea relației primare cu părinții din istoria personală: complexul Oedip, descris de Freud ca fiind caracterizat de tandrețe și ambivalență. În ce privește manifestările acestora, complexul Oedip își caută ținta sexuală interzisă, iar simptomele sale sunt cele ale psihonevrozelor. Acest material „actual” este o consecință mai mult a unui proces de îngropare, decât de refulare. Întoarcerea refulatului face loc simptomelor psihonevrotice care pot fi interpretate, în timp ce materialul „actual”, îngropat ( Untergang ), dobândește acces la conștient sub formă de tragedie, nevroză actuală, letargie și acting-out și, ca urmare, va necesita folosirea construcției
489
Made with FlippingBook Ebook Creator