Înapoi la Cuprins
în analiză. Când Freud se confruntă cu punerile în act ale Dorei, el concluzionează că „aceasta [interpretarea transferului asupra persoanei analistului] se întâmplă să fie de departe cea mai dificilă parte a întregii sarcini. Este ușor să înveți cum să interpretezi vise, să extragi din asocierile pacientului gândurile și amintirile sale inconștiente și să practici arta explicațiilor similare: pentru acestea, pacientul este cel care oferă întotdeauna textul. Transferul [asupra persoanei analistului] este acel lucru a cărui prezență trebuie să fie detectată aproape fără niciun ajutor și doar cu cele mai mărunte indicii de urmat și, în același timp, trebuie evitat riscul de a face inferențe arbitrare. Cu toate acestea, transferul nu poate fi evitat […]” (Cesio, 1905, p. 116). Ca urmare, Freud pune accent pe ușurința cu care a putut analiza visele aduse de Dora – imaginarul – dar i-a fost greu să analizeze transferul ei asupra persoanei lui – actualul, realul – ceea ce a condus la punerea în act a Dorei, la întreruperea analizei. Este important să ne amintim că drama analistului constă în faptul că tehnica și cadrul determină transferuri sexuale incestuoase și, în același timp, le frustrează. Aceste transferuri nu sunt nici un joc pur imaginar al reprezentărilor, nici realitate, ci ceea ce numim „virtual” sau „real”. Prin „imaginar” Cesio înțelege jocul reprezentărilor, prin „realitate”, acting-outul dramatic cu obiecte din lume, iar prin „real” înțelege ceea ce implică exprimarea aspectelor primare, a afectelor, tot ceea ce dă naștere manifestărilor „actuale”: cele care nu au fost „resemnificate” (nu li s-a dat o nouă semnificație). Prin „real” Cesio înțelege drama ce are loc în cadrul ședinței, care ajunge în conștiență sub forma afectelor, de la anxietate până la iubire tandră. Aceasta este o experiență originală, o manifestare mai mult sau mai puțin directă a inconștientului. Ca atare, este și „actuală” în sensul în care aplicăm acest termen nevrozelor anxioase. Cuvântul „act” denotă construcția verbală care descrie drama „actuală” bazată pe analiza asocierilor libere; conduce la reconstrucții care plasează actul în istorie și în timp. Cesio descrie spațiul analitic ca fiind „real”, întrucât nu este realitate, dar include, pe lângă imagini verbale, manifestări afective cărora le atribuim o figurare somatică, neurovegetativă, celular-umorală, muscular-involuntară. Acestea sunt percepute de analist și atribuite pacientului ca experiențe împărtășite în mod „actual”. Analistul percepe aceste variații și le inferează pe cele care aparțin pacientului. Când aceste experiențe actuale depășesc limitele cadrului și invadează masiv Eul coerent, ele își dezvăluie în cele din urmă natura sexuală incestuoasă. Transferul este întotdeauna prezent, dar în situația analitică este dezvăluit și folosit pentru a interpreta experiența: el este inevitabil. Pe de altă parte, transferul asupra persoanei analistului apare de la niveluri profunde, trebuie „să fie detectat aproape fără niciun ajutor”, ceea ce necesită ca analistul să fie alert la „cele mai mici indicii pe care să se bazeze”, pentru a putea să interpreteze și/sau să construiască ce se întâmplă hic et nunc și să evite riscul de a face inferențe arbitrare. Cu această idee Freud avertizează împotriva inadecvărilor, împotriva unui tip de „delir de autoreferință” al analistului, care ar putea denatura efectele interpretărilor și/sau ale construcțiilor.
490
Made with FlippingBook Ebook Creator