Înapoi la Cuprins
Ca urmare, pentru ca transferul să devină un instrument tehnic, trebuie să fie fuzionat cu interpretarea. În acest mod, analistul își recuperează încrederea în propria gândire. Pe baza conceptului de transfer avansat în cele două texte freudiene, Interpretarea viselor (1900) și Postscriptum la cazul Dora (1905), Etchegoyen spune că Freud pune în discuție două idei diferite despre transfer, care sunt, cu toate acestea, legate între ele: una ține cont de persoana analistului (idee deja rudimentar schițată în Studii despre isterie, în 1895, dar mai ales în Fragment din analiza unui caz de isterie [Dora], 1905), în timp ce cealaltă (din capitolul VII din Interpretarea viselor ), descrie același fenomen din perspectiva travaliului oniric. Așa cum am afirmat mai sus, ele sunt două procese psihologice diferite, dar cumva conectate, având originea în copilărie și în care prezentul și trecutul ajung să se confunde. „Transferul este acea relație de obiect particulară cu rădăcini infantile, de natură inconștientă (proces primar) și, ca urmare, irațională, în care se confundă trecutul cu prezentul, ceea ce îi dă caracterul de reacție inadecvată, dezadaptată, nepotrivită”. ( The Fundamentals of Psychoanalytic Technique , ediția în limba engleză, p. 83) Etchegoyen descrie un fenomen particular în care procesul analitic atinge în mod insidios un impas ce tinde să se perpetueze atâta timp cât este prezervat cadrul. Existența acestui fenomen nu este evidentă, ci, mai degrabă, își are rădăcinile în psihopatologia pacientului și implică contratransferul analistului. Etchegoyen propune pentru acest fenomen termenul de „impas”, care constă într-un grup de strategii adoptate de către pacient pentru a ataca și a împiedica desfășurarea curei. Strategiile pacientului pot include: acting out-ul, reacția terapeutică negativă și perspectiva reversibilă. Cea din urmă constă într-un mod particular de gândire țintit către evitarea cu orice preț a suferinței mentale: subiectul „rearanjează lucrurile” cu îndemânare, luându-le ca atare, pentru a le acomoda cu ceea ce gândește. În acest fel, interacțiunea devine una stagnantă. Aici, Etchegoyen se revendică de la conceptul lui Bion de „clivaj static”. Deși la nivel manifest pacientul poate părea să fie de acord cu analistul, el de fapt rămâne fixat de propriile sale premise, pe care, însă, nu le comunică sau de care nu este nici măcar conștient, deoarece ele sunt inconștiente. În acest fel, pacientul reinterpretează interpretările analistului, în așa fel încât acestea să se confunde cu propriile premise. Trebuie subliniat faptul că, de obicei, analistul devine conștient de acest fenomen numai atunci când procesul a ajuns într-un blocaj complet. Conform lui Etchegoyen, perspectiva reversibilă, care pune sub semnul întrebării contractul analitic, apare, în general, chiar de la început. Așa cum arată Bion, în cele mai grave cazuri, constituie un fenomen asemănător halucinozei. Percepția și fenomenele mnemonice precum interpretările delirante apar de obicei atunci când sarcina analitică amenință să zgâlțâie chiar structura pacientului. Dar ceea ce nu trebuie să uităm nicio clipă este că acești pacienți vin la analiză pentru că doresc să fie vindecați.
495
Made with FlippingBook Ebook Creator