Înapoi la Cuprins
Acești autori arată, de asemenea, că, uneori, unele semne pozitive manifestate de către pacient sunt, de fapt, doar acoperiri ale unui non-proces, cu care se intenționează să-l „facă pe analist fericit”, fără nicio schimbare și evitând pericolele mai mari. Stereotipizarea este un pericol intrinsec în orice tratament. Soții Baranger enumeră printre rezistențele care pun mari dificultăți analistului reacția terapeutică negativă, rezistența insurmontabilă și impasul, toate fiind riscuri pentru tratament. Spre deosebire de alte tipuri de rezistențe, acestea sunt obstacole caracterizate prin stabilitate și durabilitate. Analistul este tot mai prins în ele și se dovedește incapabil să le pună capăt. De fapt, aceste obstacole pot fi înțelese doar în termenii câmpului care generează bastionul. Dinamica procesului se cristalizează ca rezultat al rezistențelor, atât ale analizantului, cât și ale analistului, iar soții Baranger sugerează că bastionul ar trebui abordat și analizat în detaliu. Cu privire la impas, acestuia i se poate pune capăt fără prea multă preocupare; din păcate, însă, nu este și cazul reacției terapeutice negative care, în general, conduce la sfârșituri tragice. De obicei, bastionul reapare într-o formă sau alta și constituie expresia compulsiei la repetiție (a pulsiunii de moarte). Schimbările din discursul pacientului și dinamica afectelor sale sunt un indicator al existenței unui proces analitic. Soții Baranger consideră că perspectiva kleiniană cu privire la diferitele forme de angoasă (angoasa persecutorie, depresivă și confuzională) se pot dovedi utile pentru a verifica direcția în care se îndreaptă procesul. Pe de altă parte, ei se opun definirii transfer-contratransferului cu concentrarea doar pe ceea ce este experimentat hic et hunc . Mai degrabă, ei iau în considerare nuanțele transferului și, în consecință, fac o distincție între două tipuri de transfer: transferul care nu este rezultatul mecanismului identificării proiective – caracterizat prin apariția simultană a expresiilor înalt specifice ale contratransferului, ce conferă câmpului analitic trăsături patologice importante – și transferul structurat, repetitiv, pe care Freud l-a denumit „nevroză artificială” (vicisitudinile complexului Oedip). Aceste transferuri trebuie interpretate, în timp ce alte tipuri de transfer, momentane și schimbătoare, apar din modurile ulterioare în care este structurat câmpul și nu necesită interpretarea de urgență. Cu privire la contratransfer, cei doi autori fac distincția, de asemenea, între transferurile non-stereotipale ale analistului asupra pacientului, care sunt parte a procesului, și cele generate de identificarea proiectivă a analistului și care poate chiar să cauzeze „micro-deliruri contratransferențiale”. W. Baranger și M. Baranger consideră că psihanaliza este un moment privilegiat, în care este rescrisă și resemnificată istoria subiectului. Acest moment privilegiat poate fi apreciat prin apariția insightului, acea clipă în care un aspect din istoria de viață a subiectului este reelaborat și reconsiderat din noi perspective. Întregul proces se desfășoară fără un sentiment al timpului, într-un prezent în care nu există nicio grabă, a cărei natură este uneori circulară, dar care alteori poate genera tot ceea ce este nou.
499
Made with FlippingBook Ebook Creator