Înapoi la Cuprins
VIII. CONCLUZII
Încă de la începuturile sale modeste, din momentul în care Freud a dat un nume unei greșeli făcute de mintea umană, explorarea multifațetată a transferului, prin gândirea creativă a lui Freud și a celor care i-au urmat, a făcut ca transferul să devină unul dintre cele mai definitorii aspecte ale gândirii psihanalitice și al travaliului clinic. Pe parcursul evoluției teoriei psihanalitice, au fost dezvoltate diferite conceptualizări ale forțelor din spatele aspectului repetitiv al transferului și al activării lui în contextul interactiv vis-à-vis de analist. Deși, în mod tradițional, deplasarea sau proiecția erau înțelese ca mecanisme primare ale modului în care erau „rejucate” în transfer pasiunile și conflictele infantile din jurul obiectului sinelui timpuriu, cu timpul, tabloul a devenit tot mai complex. Unele dintre perspectivele contemporane susțin că, pe lângă recrearea vechilor relații de obiect, transferul implică și căutarea unor noi obiecte cu rol în dezvoltare și că fenomenele de transfer pot fi co-create, la interiorul câmpului dinamic, conceptualizat în mod variat, sau al altor diferite conceptualizări „triadice” și/sau tranziționale sau dialectici ale interacțiunii analist- analizant. Pe măsură ce a fost aprofundată înțelegerea multiplelor conexiuni dintre procesele, comunicările, rolurile și temporalitățile intra și interpsihice, în contextul cadrului psihanalitic, mulți autori din diferite școli de gândire au susținut cu fermitate importanța clinică și teoretică a influențelor bidirecționale ce curg între analist și analizant. „Perechea”, „diada” sau „cuplul” analitic, au devenit o unitate de o importanță supremă pentru psihanaliza clinică și teoretică, iar transferul și contrapartea sa, contratransferul, au devenit parteneri legați dinamic. Mecanismul de identificare proiectivă este una dintre numeroasele încercări de a denumi și explica aceste influențe mutuale și bidirecționale. În mod similar, concepte precum „obiect al sinelui” și „transfer de obiect al sinelui” arată importanța întrepătrunderii inseparabile a sinelui și obiectului dintr-o perspectivă teoretică diferită. În arcul mai larg al matricei transfer-contratransfer, se pune un accent tot mai puternic pe problemele „reprezentării” sau „reprezentabilității” experienței psihice sau biopsihice și pe considerarea procesului analitic drept procesul în care participarea analistului îl ajută pe analizant să reprezinte simbolic experiențele care anterior au fost doar începuturi de reprezentare și au rămas incapabile de reprezentare. În America Latină, unde istoric tendințele s-au concentrată în special pe definirea transferului pornind de la persoana analistului, teoretizarea contratransferului a dus la dezvoltări diferite. Conceptul de experiență prezentă într-un câmp intersubiectiv a lărgit și a aprofundat studiul diversității de obstacole și bastioane ce apar în travaliul analitic. Diferitele abordări s-au ocupat de apariția de sentimente, percepții, experiențe (Erlebnis) și senzații în analist, analizate în timpul ședinței, care dau cont de ceea ce nu ajunsese la niciun fel de inscripție și supraviețuise într-un prezent permanent (experiența actuală). Astfel de situații au atras o atenție specială asupra posibilității ca reacția terapeutică negativă să fie expresia compulsiei la repetiție, ce izvorăște din pulsiunea de viață, care este în esența ei mută.
500
Made with FlippingBook Ebook Creator