7-Noul Cinema anul VII-nr-8-1996

PREMIERELE AMERICANE ALE LUNII AN AMERICAN ORIGINAL LUCKY STRIKE MADE IM U.S . .4 , CLUBUL VRĂJITOARELOR regia: Andy Fleming cu: Robin 1 unney, Fairuza Balk, Nave Campbcl rulează începând din 30 august • Paranormalul şi ocultismul intră din ce în ce mai mult în atenţia producătorilor de film, mai cu seama ca americanii au o tradiţie în ceea ce priveşte vrăjitoria şi magia. Sarah soseşte în Los Angeles, unde se împrieteneşte cu trei colege de la noua ei şcoală. Curând află că noul ei anturaj practică ri- tualurile secrete ale vrăjitoriei, sub conducerea unei fete frumoase, dar plină de răutate, Nancy, care inventează tot felul de răzbunări asupra celor care nu-i surit pe plac. Mai mult decât atât, Nancy exercită o puternică influenţă negativă asupra tinerelor sale colege, ajutându-le să-şi împlinească, prin magie, dorinţele lor cele mai ascunse. Bonnie îşi vindecă astfel o boală de piele, negresa Rochelle se visează cu tenul alb, iar sarah ii domoleşte pe cel mai înfumurat băiat care aproape o sufocase cu insistenţele lui. Dar Nancy devine tot mai lacomă, dorinţa ei fiind identificarea cu Marele Spirit pentru a putea acţiona în numele lui. Ritualul invo- cării acestuia se transformă într-o adevărată dramă, punându-le în pericol pe fete căci Nancy, posedată complet, e gata să le sacri- fice. Salvarea vine de la spiritul bun al mamei lui Sarah, care va învinge puterea malefică a Marelui Spirit, iar Nancy va ajunge la os- piciu în cămaşă de forţă. Un sfârşit care evită tragicul, dar care atenţionează adolescenţii asupra pericolului ce poate porni din inspiraţii malefice şi din jo- cul cu puterile întunericului. Două buline Lucky Slrlke vă pot trezi dintr-un coşmar ocult, lăsăndu-vă să meditaţi asupra moralei acestui film.

regia: Bruce Beresford cu: Sharon Stonc, Rob Morow, Randy Quaid, Peter Gallagher rulează începând din 30 august

ULTIMUL DANS

Lucky Strlke şi-a creat deja o preferinţă, propunându-vă acel tip de filme care vă stimulează puternic şi vă dă frâu emoţiilor. Ultimul Dans e un film de un dramatism extraordinar, în care inima spectatorului saltă de parcă el ar fi pe scaunul electric şi nu eroina prin- cipală, Cindy Liggett, care îşi aşteaptă rândul la întâlnirea cu călăul, după 12 ani petrecuţi în închisoare. După numeroase amânări de la guvernator şi speranţe false pentru viitor, Cindy este până la urmă gata să înfrunte inevitabilul. Dar timpul se scurge nemilos... Până când un birocrat novice de la Curtea de Clemenţă, Rick Hayes, se implică emoţional în acest caz, fiind convins că procesul lui Cindy a primit un verdict greşit. Rick recunoaşte că Cindy merită să stea la închisoare pentru crima comisă, dar consideră că cir- cumstanţele atenuante nu justifică în nici un fel condamnarea la moarte. Răspunsul guvernatorului întârzie deliberat, căci orice caz de pedeapsă capitală e folosit drept propagandă electorală. Trei buline Lucky Strlke de abia dacă vor fi de ajuns pentru unii să reziste unui film care ii va ţine cu sufletul la gură.

regia: Gregory Hoblit cu: Richard Gere, Laura Linney, John Mahoncy rulează începând din 6 septembrie

PRIMAL FEAR

Lui Martin Vai/, avocant arogant, dar strălucitor şi plin de succes în procese de omucidere. ii place lupta .şi mai ales lumina reflec- toarelor. Nu va ezita să-şi facă reclamă cu neruş(nare dintr-un caz al unui tânăr sărac şi sălbăticit, acuzat de crimă. Victima este unul dintre cei mai proeminenţi demnitari din Chicago, iar vinovăţia acuzatului pare la fel de evidentă precum sângele care-i patează im- bracămintea. Dar lui Vai/ puţin îi pasă de vinovăţie sau nevinovăţie. Ceea ce caută el din acest caz este să ofere propria lui versiune cu privire la adevăr, singura lui grijă fiind aceea de a învinge. Dar avocatul se implică tot mai mult iar nevoia de·a triumfa îl orbeşte din ce în ce mai mult. Disensiunile cu fostul şef al baroului, complicaţiile cu fosta iubită, acum procuror în acest caz. şi chiar neaşteptatele sentimente faţă de client vor construi o capcană 1n care Martin Vai/ va cădea până la urmă. Din neatenţie, sau din prea multă încredere în sine. Lucky Strlke vă oferă trei buline pentru a vă limpezi mintea.

regia: Michael Bay cu: Sean Connery. Nichola~ Cagc. Ed Harris, David Morse rulea7~1 începiind din 13 septflltbric

THE ROCK

Lucky Strlke vă propune pentru momentul de revenire din vacanţă o premieră de aventuri, cu o mare încărcătură emoţionala, realizat cu titani ai cinematografiei de profil. Generalul de brigadă Francis Xavier Hummel, erou de război şi decorat, a depus vreme de ani de zile petiţii la guvernul american. cerând ca soldaţii care şi-au pierdut viaţa în slujba patriei să fie omagiaţi prin acordarea de înlesniri şi recompense familiilor lor, la fel ca veteranilor de război. Cererile sale nu i-au fost însă luate în seamă• Furios şi dornic să facă dreptate, Hummel pune stăpânire pe insula Alcatraz, împreună cu o echipă de comando, luând ca ostatici un grup de turişti, şi ameninţănd că va lansa asupra golfului San Francisco rachete încărcate cu gazul letal VX. E momentul în care autorităţile apelează la un expert FBI în domeniul armelor biochimice, Stanley Goodspeed, şi un prizonier fe- deral, John Patrick Mason, singurul care a putut evada din închisoarea Alcatraz. Dvs. veţi apela la trei, ba chiar patru buline Lucky Strlke în momentele mai tensionate, pentru a parcurge împreună cu cei doi numărătoarea inversă care porneşte odată cu misiunea dificilă de a se infiltra pe insulă ~i a dezamorsa armele înainte de producerea dezastrului.

regia: Jean-Claude Van Damme cu: Jean-Claude Van Damme, Roger Moore, Jack McGee rulează începând din 20 septembrie

TH.E QUEST·

Lucky Strlke păstrează crema pentru final. „Mandat pentru Moarte", „Soldatul Universal", „Vânătoare de Oameni", „Streetfighter", „Moarte Instantanee." Le recunoaşteţi? Sunt filme de aventuri ce fac parte din filmografia lui Jean-Claude Van Damme in care el joacă rolul principal, tipul dur care face faţă unor întâmplări pe care doar un împătimit Lucky Strlke le-ar putea rezista. Van Oamme îşi face ii.Cum debutul regizoral cu o aventură ce reuneşte numai tipi duri, cei mai bine cotaţi din întreaga lume. l.Jn film în care şi-a păstrat totuşi·r!Siul principal penlru suflet4I lui. Christopher Oubois, un hoţ de buzunare din New York cu picioare la fel de sprintene pe cât de îndemânatice îi sunt degetele. lncercând să scape de poliţie, Oubois execută cel mai mortal salt din viata lui, ajungând pe puntea unui ·vas comercial care tocmai ridica ancora, pornind astfel într-o croazieră spre Far West. · Pe drum, vestea că cel mai prestigios turnir Qe lupte e în pregătire îl atrage. Ghangheng oferă câştigătorului un dragon de aur conţinând bogăţii penţru, câteva vieţi. · • Lucky Strlke vă propune' cu i(ldârjire acest film, avertizându-vă că doar trei buline nu vor fi necesare pentru a vă strânge pumnii de furie în timpul scenelo1 ·Yi!J.lente de luptă.

https://biblioteca-digitala.ro

Made with FlippingBook - Share PDF online