Lect.ia de cinema (II)
CÂTEVA CUVINTE DESPRE
„Punerea în pagină"
„Pewtru ca ... întreg împărţit în dMi părţi inegale să pară «frumoS» din punct de vedere al form~i sale, trebuie să existe în- tre porţiunea mică şi polţiunea mare aceeaşi proporţie şi raport ca între porţiunea mare şi tot în- tregul". Leonardo Oa Vinci • ă considerăm cadrul ci- s nematografic ca o ba- gină albă pe care .tre- buie să facem un ' de- sen. Dacă desenăm un cap de copil, vom în- toarce pagina pe verticală iar dacă vrem să redăm o privelişte pe malul mării, vom pune pagina pe orizon- tală. Asta o vom face aproape re- flex. Din păcate luerul nu este posi- bil nici in Film şi nici în Televi- ziune. Nu putem întoarce nici ca- mera-film şi nici camera-video pe verticală pentru a obţine un cadrul logic. Nici aparatele de proiecţie din sălile de cinema sau ecranai'! lor n-au cum să fie întoarse pe ver- ticală pentru a se putea observa mai bine frumuseţea unei păduri :de brazi în lumina unui apus de soare pe o vreme de iarnă plină de ză padă. Dar cel mai năstruşnic ar fi să inserăm pe ecranele de televi- ziune un anunţ prin care să preve-, nim telespectatorii că pentru anu- mite planuri ar trebui să-şi întoarcă televizoarele pe verticală . (!) într-o şedinţă a Academiei de Ştiinţe din Paris, prin anul 1925, as- tronomul francez Henri-Jacques Chretien (1879-1956). preocupat de obţinerea imaqinilor cu ajutorul lentilelor cilindrice, inventatorul obiectivului Hypergonar, explica utilitatea sistemului său optic, zi- când că permite „cadrarea arborilor pe verticală, în întregimea lor şi a valurilor mării în toată splendoarea lor orizontală". Americanii au fost cei care l-au redescoperit şi aplicat prin 1953, iar Twentieth Century Fox l-a botezat CINEMASCOP. Prima producţie din istoria cine- matografiei, filmată cu un obiectiv Hypergonar, a fost un scurt metraj de Claude Autant-Lara, în 1928, Construire un teu. După care, acest obiect anamorfotic intră în uitare timp de 25 de ani, până la filmul La Tunlque de H. Koster în 1953. în mod obişnuit raportul dintre înălţimea şi lărgirea cadrului cine- matografic este de 2/3. Lărgimea cadrului, adică a imaginii pro- priu-zise, este întotdeauna lăţimea peliculei. Numai înălţimea cadrului poate fi modificată. Variantele dife- ritelor formate derivă de la aceşt rap_ort de 2/3 sau 1:1,33, în care dec!_ lăţimea im1Ninii este întotde- auna aceeaşi. ln cinematografie mai există formatele: 1:1,66, 1:1,85, 1: 2,35 adică Cinemascop şi altele.
În Televiziune, in afară de formatul clasic de 2/3, mai există un altul 16/9 în care se înscrie perfect ra- portul 1:1,66, în cadrul transmisiei unor filme de cinema cu imagini în acest cadraj. Să ne întoarcem la „punerea în pagină" şi să spunem câteva vorbe despre un subiect care în general ii cam plictiseşte pe studenţi, adică despre „Estetica imaginii". Estetica este ştiinţa şi teoria fru- mosului. Dar frumosul? Dicţionarele susţin că frumosul este ceea ce suscită o plăcere, da- torită unei armonii a sunetelor, sau a cuvintelor, sau a formelor, sau a culorilor, sau a felului în care lu- crurile sunt aranjate într-o imagine. Printre dogmele sau canoanele es- teticii se află •Proporţia• şi •Ritmul•. în artă, proporţia perfectă este „Numărul de aur", permanent vala- bil din antichitate şi până în zilele noastre, şi pentru viitor, dacă mai dorim în continuare să creem opere de artă care să ne facă plă cere. Până şi abstracţioniştii, inven- tând ritmuri de forme şi de culori, sau linii şi suprafeţe, au ţinut şi t·in în continuare - conştient sau câtl'.
cinematografice. Ideea · ar fi că atenţia privitorului se îndreaptă în- totdeauna către punctele impor- tante dintr-o imagine. Este deci ne- cesar ca elem~mtele principale ale subiectului, să fie plasate în aseme- nea locuri, deoarece în caz contrar privirea spectatorului riscă să fie atrasă de un detaliu neesenţial. Personal cred că nu putem decide aprioric dacă vom cadra asimetric un plan. Totul depinde de obiecte, personaje, suprafeţe, forme şi cu- lori, care se organizează la dorinţa noastră, sau, câte o dată, la propria lor dorinţă. .Dar „Compoziţia'', ce este Com- poziţia? " ' Dicţionarele vorbesc de: •arta de a compune, sau acţiunea de a compune cu toate aplicaţiile ei, în ' muzică, în literatură , în film, dar ' mai ales în pictură•. Matisse vorbea despre compoziţie în modul cel mai clar, mai simplu şi deci cel mai in- teresant. •Compoziţia este arta de a aranja într-o manieră decorativă diversele elemente de care artistul dispune, pentru a exprima senti- mentele pe care doreşte să le co- munice». Toate cele de mai sus sunt în strânsă legătură cu punerea în pa- gină. Directorul de Fotografie ştie, sau ar trebui să le ştie, pe lângă toate celelalte cunoştinţe tehnice. Chiar dacă în Televiziune şi Video, unde totul este standardizat, nu poate fi standardizată şi -calitatea recepţiei•. Imaginea la care ai lu- crat străduindu-te să obţii cele mai firave detalii, nuanţele cele mai dia- fane ale unor culori pastel sau foarte dense, ca într-o pictură in ulei dură, ori albul cel mai pur şi negrul cel mai închis, iar între ele, o sumedenie de nuanţe gri, con- staji la recepţie că totul se modi- fica. Pentru că televizorul este aşe zat lân!Jă fereastră, şi in loc să reiasă imaginea se vede reflexul străzii. Sau se zăresc becurile din plafon. Sau postul este dereqlat, fără culoare, cu prea multă lumino- zitate. Sau e prea vechi, astfel încăt imaginea apare decalată la stânga sau la dreapta. Sau antenele sunt prost instalate şi deci imaginea este dublată. Sau are paraziţi. Şi aşa mai departe. Astfel încât nu e?<istă doi telespectatori care , să vadă exact ceea ce şi-a imaginat. şi dorit Directorul de Fotografie. , Sergiu HUZUM
perspectivelor, sunt ordonate ast- fel. Matematicianul italian din seco- lµ! XV, Paccioli numeşte acest fac- tor •Proporţia Divină•. Johanes Kepler (1571 - 1630), matematician şi astronom german, numeşte nu- mărul de aur „primul din cele două tezaure ale geometriei"; celălalt fi- ind teorema lui Pythagora. lată ce ne spune Leonardo da Vinci (1452-1519), fără să aibă nevoie de formule şi demonstraţii matema- tice complicate: „Pentru ca un în- treg împărţit în două părţi inegale să pară ·frumoS» din punct de ve- dere al formei sale, trebuie să existe între porţiunea mică şi por- ţiunea mare aceeaşi proporţie şi ra- port ca între porţiunea mare şi tot întregul". Această lege, confirmată · de experienţa atâtor secole de cui- ' tură, se regăseşte exprimată în pro- , porţiile corpului omenesc. Este su- ficient să ne amintim de •Omul Universal• pe care Leonardo da I Vinci îl înscrie în acelaşi timp ! într-un cerc, într-un triunghi şi i într-un pătrat. - :. O altă problemă a punerii în pa- ţJină este aceea a Simetriei. \ · Unii esteţi susţin că simetria tre- buie evitată în compoziţia .imaginii
Nu exlsti dol telespectatori care si vadă exact ceea ce şi-a Imaginat şi dorit Directorul de Fotografie.
.. .,. ____ ...__ ._.....__ (1969) Regia: Lucian Pintilie lrţtaginea: Sergiu Huzum odată' inconştient - cont de acest „!'{umăr de aur". ln imaginea de cinema izbutită , punctele, sau suprafeţele, sau liniJ ile de forţă sunt întotdeauna pla- sate în acest „raport de aur". Până şi orizontul, în peisajele sau in pla- nurile largi, ca şi liniile de fugă ale
8
https://biblioteca-digitala.ro
Made with FlippingBook - Share PDF online