100
e precisă în tot ceea ce le cere colaboratorilor, că știe exact unde vrea să ajungă. Tot ce am povestit până acum despre modul în care lucram fără a ști unde mergem nu e deloc în opoziție cu asta. Precizia din Jeanne Dielman e similară cu cea din D’Est , când a pornit să filmeze cu intenția de a surprinde senzații ce îi erau familiare. La fel, nici cu Jeanne Dielman nu știa de la început unde va ajunge și nici ce va deschide cu el, dar știa că voia o anumită culoare foarte specifică a pereților, așa cum pentru protagonista din Les rendez-vous d’Anna (1978) a căutat ore întregi prin maga- zine pantofii cei mai potriviți. Nu înseamnă că știa ce vrea sa spună cu asta, ci că avea o imagine foarte precisă pe care dorea să o recreeze. Ea era mereu foarte, foarte precisă din acest punct de vedere. Chantal însăși a afirmat de multe ori în interviuri că îi plăcea să lucreze fără să știe încotro se îndreaptă și că preferă să descopere pe parcurs totul. În general, nu există o opoziție între gândire și intuiție, iar ea era cineva care gândea tot timpul. Avea un mod rapid de a gândi, dar în același timp lucra cu intuiția. Intuiția nu e posi- bilă în lipsa gândirii, dar gândirea trebuie să fie deschisă, nu fixată pe cum să spună asta sau aialaltă. Chantal avea mereu un tip de raportare organică la ceilalți și la lumea din jur. Pentru mine Jeanne Dielman e un film feminist pentru că e politic în forma lui, în spațiul de reflecție pe care îl creează pentru spectatori. E politic și pentru că se concentrează pe gesturi și situații care nu au interesat pe nimeni înainte în cinema. Faptul că, în loc să se concentreze pe narațiune, se concentrează pe mici detalii e o mare forță a filmului. Și asta e valabil pentru toată opera ei: de pildă, poziția femeii care spune povestea morții fiului din De cealaltă parte e la fel de precisă ca cea a lui Delphine Seyrig în timp ce prepară șnițel de vită în Jeanne Dielman . La începutul filmării, Delphine avea nevoie de mai multe indicații psihologice despre per- sonaj, dar Chantal îi oferea doar detalii concrete și precise despre gesturi. Interesul lui Chantal pentru performance și dans era legat tot de gesturile concrete și de prezență: de cum ești, cum stai în fața ei, cum vorbești, cum gesticulezi. În filmele ei totul creează narațiunea - poziția lui Delphine în Jeanne Dielman , felul în care își atinge hainele, totul e important. Și asta e adevărat tot timpul, pentru toate filmele lui Chantal.
ÎN GENERAL, NU EXISTĂ O OPOZIȚIE ÎNTRE GÂNDIRE ȘI INTUIȚIE, IAR EA ERA CINEVA CARE GÂNDEA TOT TIMPUL.
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online