Eugen Jebeleanu
D e exemplu, în funcție de ce criteriu alege juriul ce spectacole dorește să vadă? Care sunt spectacolele eligibile? De ce sunt unele eligibile și altele nu sunt eligibile sau sunt toate eligibile? Cum pot concura niște spectacole (deși „concura” poate e un cuvânt total neadecvat pentru niște premii artis- tice), cum pot ele să participe la aceeași secțiune? De exemplu, ca să dau din experiența mea de anul trecut ca regizor, mie îmi era imposibil să-mi fi imaginat că spectacolul „Prețul aurului” ar fi putut intra la aceeași secțiune cu spectacolul „Pescărușul”. Adică, încă o dată, pe ce criterii se stabilește că toate spectacolele, doar pentru că sunt ele de teatru, pot fi eligibile la aceeași categorie? Eu, de exemplu, sunt curios de ce un juriu a ales să nominalizeze un regizor care bate actrițe. Poate e legitim. Poate există argumente care susțin că Zholdak trebuie să fie premiat. Din afară, însă, pare absolut inexplicabil, din altă lume, în lipsa unui discurs care să argumenteze această poziție. Cineva trebuie să-și asume decizia aceasta, să zică: „Da, eu știu că Zholdak a bătut o actriță, dar mie mi se pare important să fie aici pentru că...”. Crezi că noi, UNITER-ul, Senatul ar trebui totuși să sugerăm sau (vreau să găsim termenul corect) să impunem chiar fiecărui juriu să vină cu un set de criterii în momentul în care face selecția? Cred că în prezent avem un sistem foarte arbitrar. Directorii de teatre aleg spectacolele pe care le propun juriului unu. Treaba lor. Niște oameni, prin definiție arbitrari și idiosincrasici, trei sau cinci, la rândul lor, aleg niște lucruri din ce li s-a propus, după care vin alți oameni, prin definiție arbitrari și idiosincrasici, care aleg din ce s-a ales deja. Singurul fel în care poți să ai un soi de legitimitate în tot procesul este ca lumea să-și argumenteze deciziile. Mizez pe faptul că X este un bun selecționer anul acesta, dar măcar asta să facă, să zică: „Am ales asta pentru că...”. D a, trebuie să-și afirme aceste criterii și principii poate chiar înainte să pornească la drum, nu după. Aici voiam eu să ajung cu întrebarea către Eugen. Întrebarea mea este așa: UNITER-ul le cere mai întâi membrilor juriului să se întâlnească ei și să-și facă un set de criterii care să poată fi apoi comunicate public? Mi se pare esențial, pentru că altfel nu știm de la ce pornim. Altfel nu văd cum 140 sau mai multe spectacole pot fi eligibile la Cel mai bun spectacol și cum poți valorifica, cuantifica faptul că sunt în aceeași secțiune, în ace- eași competiție, un spectacol, nu știu, de la Teatru Gong din Sibiu, cu un spectacol de la Teatrul Național din Timișoara. Eu, ca membru al juriului de nominalizări, dacă aș fi pus în situația asta, dacă nu aș avea înainte o discuție foarte aplicată cu membrii juriului despre ce ne propunem, ce ne dorim, care sunt preocupările și care sunt direcțiile pe care vrem să le sem- nalăm în teatrul românesc contemporan de azi, nu știu de unde aș începe. Inevitabil, o să încep de la o selecție subiectivă, a mea, în raport cu propriul meu bagaj cultural și cu propria mea cunoaștere despre teatrul românesc și despre ce am văzut până în momentul respectiv. Ceea ce n-ar fi, încă o
Bogdan Theodor Olteanu
Dragoș Buhagiar
Bogdan Theodor Olteanu
Dragoș Buhagiar
Eugen Jebeleanu
109
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online