112
această Gală. Asta pentru a înțelege postura din care vorbesc. Discursul pe care îl reprezint îmi place să cred că e mai mult decât al meu personal, Catinca Drăgănescu. Mi se pare important ca, într-un moment de cotitură și construcție ca acesta, să testăm, să vedem ce se întâmplă dacă acest dis- curs ajunge și de partea cealaltă, adică într-o postură de decizie. Eu cred că alcătuirea acestui juriu doi are această calitate spectrală, și că dacă acești cinci oameni pot să găsească niște criterii comune la o masă, mi se pare o mare victorie pentru teatrul românesc. Cred că, în primul rând, avem nevoie, așa cum am spus în repetate rânduri, de dialog și de dezbateri de argumente, chiar dacă reprezentăm opțiuni estetice foarte diferite, generații foarte diferite ș.a.m.d. Sunt aici pentru a testa acest dialog, îmi dau seama că sunt într-o poziție vulnerabilă, mi-am luat tot felul de feedbackuri pe această temă, e asumat riscul. Am semnat petiția care cerea retragerea nominalizării lui Zholdak. Am criticat, am o poziție foarte fermă legată de tema abuzului, pe care mi-am manifestat-o public în repetate rânduri și pe care mi-o susțin în continuare, și cred că ceea ce am făcut în mai bine de zece ani de când practic această meserie și discursul meu mă recomandă pentru acest vot de încredere: că voi încerca să fac ceva de partea cealaltă și că, sub nicio formă, nu sunt mânată de vreun oportunism sau de un moment în care voi da peste cap valorile pentru a împinge o agendă sau alta. Cred în onestitate și, încă o dată, cred în necesitatea de a încerca să facem lucruri și dinăuntru, nu doar din afară. Eu sunt una dintre persoanele care până cum a stat în afară; a criticat, a comentat, a avut poziții, dar a stat în afară, și cred că am ajuns la momentul în care vreau să pun umărul la treabă din interior și să văd dacă se poate face ceva împreună, spărgând această polarizare care cred că ne e toxică.
Dragoș Buhagiar
Mi se pare important ce ai spus. Dacă nu ne implicăm direct, riscăm să nu mergem mai departe.
Mihaela Michailov
Să revenim puțin, Bogdan, la spațiul pe care îl reprezinți în această discuție – Teatrul Apollo 111, un teatru care nu e finanțat de autorități publice, care a trecut prin multiple transformări, unde se produce teatru contemporan, piese românești, dramaturgie locală, dar nu numai. Cum te raportezi tu la tot contextul premiilor? Voi spune foarte direct, știu că pot exista și excepții, dar din afară pare că premiile UNITER sunt o jucărie pentru teatrele de stat. Din când în când se mai aruncă câte o firimitură unui actor, dar, din afară, pare că este foarte mult o jucărie a sistemului de stat. Nu știu care e forma în care teatrul independent ar putea să fie mai prezent, pentru că pentru teatrul independent ar fi cu siguranță un mare ajutor. Să iei un premiu te ajută să cauți finanțări, să plătești chiria, sunt niște avantaje care depășesc cu mult vanitatea și egoul. Nu am fost nici măcar la vreo Gală vreodată, sunt doar un spectator și, din poziția de spectator, de foarte departe, pot să spun că UNITER-ul reprezintă foarte bine teatrul românesc cu bune și cu rele, și anume mi se pare o colecție de decizii arbitrare, neasumate de nimeni, în care vinovații sunt colectivi și în care grupul de premianți e cam același, dacă urmărim ultimii zece ani. Și nu bănuiesc pe nimeni de niciun favoritism. Pur și simplu așa sunt construite
Bogdan Theodor Olteanu
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online