118
ani de zile de relevanța acestui teatru. Este un teatru subvenționat de stat, deci din bani publici, și are același aport în rândul spectatorilor cum are și teatrul pentru publicul adult. Își face datoria poate mai bine decât orice alt teatru la nivel de educație culturală. Eu nu știu ca Teatrul GONG din Sibiu să fi luat nici măcar un premiu special. Iar din punctul meu de vedere, pentru că am trecut pe acolo, găsim la GONG managerul și atmosfera cele mai constructive și creative pe care le-am întâlnit într-un teatru de stat din România. Pe urmă, mi se pare că flexibilitatea numărului de nominalizări e o idee bună. Nu e neapărat o referință, dar la GOPO am făcut parte din juriul de nominalizări. În primul rând, am fost 11 oameni, nu trei, nu cinci, ceea ce mi se pare bine din punctul meu de vedere, e mai democratic, cum zicea și Dragoș. Cu siguranță e mai complicat, pentru că e vorba de teatru și nu de film, dar, în același timp, părerile sunt diverse. Aș vrea să te întreb pe tine, Nicoleta, pentru că ai luat premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță anul trecut, cum te raportezi tu la relevanța premiului acestuia și cum ai perceput această discuție de anul acesta legată de nominalizări? Eu am luat premiul anul trecut pentru un spectacol din zona independentă, Aici Moscova , regizat de Catinca Drăgănescu, la unteatru. M-am bucurat mult în primul rând pentru că l-am luat cu un spectacol din zona inde- pendentă. Cred că în ultimii zece ani, spațiul independent este cel care a creat o schimbare esențială de gândire teatrală. Pentru mine, proiectele din independent au fost salvatoare. Sunt angajată la Teatrul Odeon de aproape 15 ani și nu am fost nominalizată pentru nimic acolo. Pentru mine a fost o recunoaștere, mă bucur că am primit-o, mai ales că în juriul doi erau oameni în care credeam. Altfel, nu s-a schimbat nimic, adică acest premiu a fost strict pentru mine și pentru teatrul în care a fost creat spectacolul. Cred că pentru teatru a însemnat mult validarea aceasta. Dar nu mi s-a schimbat existența după acest premiu. A fost strict o satisfacție personală. Legat de nominalizările de anul acesta, eu m-am bucurat foarte tare că am văzut în sfârșit pe lista de nominalizați oameni care de obicei nu apăreau niciodată. Apropo de presiunea managerilor de a fi permanent evidențiați anumiți actori pe motiv că sunt vedete, că au mai multă popularitate, că aduc public, că au făcut niște roluri mari. Eu cred că ar trebui să existe un soi de echilibru, să aibă ocazia mai mulți să se distingă. Cred însă că ține foarte tare de manager. M-am bucurat că a fost nominalizată Cendana Trifan, actriță la Teatrul Radu Stanca din Sibiu, pe care am văzut-o în multe roluri consistente și care nu a fost până acum nominalizată, pentru că era mereu o altă actriță în centru. Și aș vrea să fiu înțeleasă foarte bine. Cred că e esențial ca managerii să fie conștienți că pentru un actor/o actriță e dureros să simtă că mereu altcineva e pus pe un piedestal, indiferent cât de talentat și de genial e. Teatrul e o artă colectivă și managerul ar trebui să gândească în sprijinul colectivului, să găsească formule prin care să imagineze spectacole care să dea un loc valorizant fiecăruia.
Mihaela Michailov
Nicoleta Lefter
Mihaela Michailov
M-aș întoarce puțin spre tine, Catinca, pentru că tu spuneai la un moment dat că simți că lucrurile se iau foarte personal uneori, asta și pentru că nu
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online