scurtmetraj încă e un barometru bun pentru a anticipa viitorul cinemaului românesc – viitor care mi se pare destul de senin, dar fragmentat și pestriț, în sensul în care se văd extrem de multe direcții și stilistici pro- fund diferite între ele. Aș spune că șansa coagulării unui nou val ca un bloc unitar și definitoriu pentru cinemaul românesc e una mult mai mică astăzi; în viitorul apropiat, aș vedea mai degrabă mai mulți autori care să funcționeze independent. Raportat tot la scurtmetraj, aș remarca și Potemkiniștii lui Radu Jude, a cărui apariție, alături de cele multe alte scurtmetraje recente ale regi- zorului - în omnibusul Almanah cinema. Șase filme scurte , lansat în cinematografe anul trecut - mi se pare că îndeamnă la o percepere a scurtmetrajului românesc ca mai mult decât un format minor sau ca un simplu teren de antrenament pentru autorii viitorului. Nu știu dacă momentul este cel de acum, dar am speranța că scurtmetra- jul va câștiga mai multă validitate în spațiul românesc ca film mare – adică un film vala- bil, care nu e mai puțin cinema pentru că sunt minutele mai puține. Cu excepția filmului Evei Pervolovici, Delta Bucureștiului 1 – și poate a Pocalului. Despre fii și fiice 2 (r. Dana Bunescu, Cătălina Tesăr) –, și producția de scurtmetraj documentar o surclasează pe cea de lungmetraj ca for- mule și interese estetice și ca varietate: eseul poetic și reflexiv de scurtmetraj al Alexandrei Gulea, Ńeale azbuirătoare , e probabil unul dintre cele mai bune filme ale anului. Faptul că producția de lungmetraj documentar a fost anul trecut una slabă e destul de neaș- teptat și nu mi se pare reprezentativ pentru starea reală a documentarului românesc, care de vreo zece ani încoace (în special de la momentul 2010, când a apărut Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu ) a avansat extrem de 1 Unde s-ar putea pune problema în ce măsură poate fi considerat un film românesc, pentru că partea franceză din coproducție are un aport mai consistent. Filmul, de exemplu, din aceste motive nu s-a putut califica pentru Premiile Gopo. 2 Care totuși nu a fost lansat anul trecut în afara Astra și a festivalurilor internaționale, deci s-ar putea mai degrabă lua în considerare pentru producția de pe anul 2022.
mult și și-a însușit noi formule care merg din- colo de documentarul tradițional și includ și filmul-eseu sau filmul de arhivă. Sigur, în ochii publicului larg, documentarul încă e un gen neînțeles și fără autoritate, dar producția de film românesc cred că privește astăzi mult mai favorabil documentarul. Asta datorită unor circumstanțe diverse care țin de impor- tanța pe scena festivalieră și în cultura cine- filă a One World Romania sau a festivalului de film Astra de la Sibiu, a roadelor pe care le dă, cum poate, masterul de documentar de la UNATC, a moștenirii NCR-iste care a venit și cu un discurs despre autori de film documentar ca Frederick Wiseman ș.a, dar și de faptul că finanțarea lungmetrajului de ficțiune (ca peste tot în lume astăzi) e una greoaie, iar documentarul a devenit o bună supapă creativă. Din producția de scurtme- traj documentar de anul trecut aș remarca și Rutina de dimineață , al lui Robert Kocsis, care confirmă că în sfârșit au pătruns și la noi realitățile globale și digitale ale cinemaului contemporan, unde genuri ca desktop docu- mentary 3 sunt deja bine împământenite ca limbaj vizual. Animația în continuare a rămas, din păcate, mediul despre care se vorbește cel mai puțin la noi și poate și cel mai puțin încurajat, chiar dacă filmele Ancăi Damian (vezi recent Călătoria fantastică a Maronei și, anul acesta, Insula ) dovedesc că se poate face și animație de lungmetraj. Ce mi se pare evident – și asta în principal ca urmare a faptului că o parte consistentă a filmelor de animație sunt filme studențești – e că multe animații, mai ales filmele de diplomă, se arti- culează ca niște exerciții de portofoliu tehnic pentru creatorii lor. M-aș bucura, deși nu știu neapărat cum, să putem ajunge la o cul- tură a animației cum se întâmplă în Franța sau Belgia, unde scurtmetrajele de animație sunt văzute ca filme valide și de sine-stătă- toare și nu funcționează într-o lume separată față de alte scurtmetraje. În completarea acestor statistici, printre alte direcții pe care aș ține să le subliniez
3 În cazul lui Kocsis, un smartphone screen documentary .
127
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online