128
a numărului mare de coproducții 1 din ultimii ani, care, în afara posibilităților și ajutoarelor de finanțare, își lasă amprenta asupra cine- matografului românesc mai ales la nive- lul departamentelor tehnice - în special sunet, imagine și post-producție. Pe gene- ricele unor filme ca Om Câine (r. Ștefan Constantinescu) se pot citi multe alte nume decât cele românești, fapt care, dacă gân- dim pozitiv, spune că industria românească coabitează și colaborează în mod productiv cu restul industriilor europene. Am remarcat cu un oarecare amuzament că multe filme (de genuri diferite) s-au ori- entat anul trecut către formatul de 2.35:1, în condițiile în care formatul 16:9, așa-zisul format realist, a dominat cinemaul românesc de după anul 2000. Alegerea unui astfel de format, adesea perceput ca unul mai cine- matic , în termeni englezești, nu mi se pare întâmplătoare. Se confirmă ceea ce știam deja – anume o nouă percepție locală asu- pra cinemaului, în care s-a depășit complet moștenirea intransigent realistă a NCR-ului. Realismul de acum e un realism potențat sau simulat, care cochetează mai mult cu esteti- cul frumos și clasic și cu artificialul – într-un mod similar celui în care o face filmul de ficțiune de pretutindeni. Mediocritatea în toate aceste circum- stanțe nu e un păcat, și n-ar fi nici un reproș. Mediocritatea înseamnă o racordare la un „ce fac și ceilalți”, e intrarea într-un limbaj generalizat al filmului european, e împlinirea unui sistem de producție și a investițiilor în limbajul vizual și tehnic. Sigur, am pierdut idiosincrazii locale care să definească filmul românesc, dar sper că ceea ce e acum un plafon va putea deveni podeaua etajului de mai sus. Riscul ar fi totuși să ne complacem în aceste forme corecte, să ni se pară sufici- ente pentru cinemaul românesc. Pe cât îmi doresc să celebrez progresele către cinemaul românesc ca cinema universal pe care le-am făcut în ultimii 10-20 de ani, pe atât perico- lul pe care îl văd reieșind din producția de filme de anul trecut e cel al inerției.
despre filmul românesc de anul trecut, ar fi că minoritățile naționale par să fie un pic mai bine reprezentate (vezi filmul Alexandrei Gulea pe care îl aminteam mai sus sau Apropierea , r. Botond Pü sök), că Bucureștiul nu mai e centrul tuturor lucrurilor și că în filmul românesc nu se vorbește doar limba română. Aș încadra cumva și RMN în această direcție, el reunind toate aceste lucruri, doar că aș ține să menționez că mi se pare un exercițiu de reprezentare foarte superficial, care nu știu dacă stăpânește în mod satisfă- cător un discurs despre interacțiunile etnice de pe teritoriul României. Recunosc că afir- mațiile despre reprezentativitate ar putea fi doar o impresie personală și că nivelul de reprezentare întotdeauna a fost în mod real unul mai mare, în sensul în care de-abia ca jurat Gopo pentru ediția de anul acesta am apucat să trec și prin multe filme care de obicei scapă ușor printre degete. Cu alte cuvinte, s-ar putea să fie foarte posibil ca în fiecare an, cel puțin la nivel de produc- ție, să existe un număr considerabil de filme care tratează minorități naționale sau chiar subiecte din afara României, dar care, din diverse motive, nu ajung la public. Lăsând totuși ce e mai important la urmă, fenomenul care mi se pare absolut definito- riu pentru întreaga producție de film locală din ultimii ani e ceva ce aș numi europeni- zarea filmului românesc. Așa cum aminteam că lungmetrajele anului trecut au fost mediocre, dar corecte, cinemaul românesc din prezent stă foarte bine la capitolul tehnic. Ba chiar m-aș încu- meta să zic că, în sfârșit, cinemaul românesc a devenit cinema european sau cel puțin se laudă cu un look de cinema european – multe filme ale anului trecut putând fi ușor comparate cu oricare alt film din masa celor europene de nivel mediu, care se realizează în fiecare an și trec destul de neobservate și prin festivaluri și prin cinematografe. Un film ca Miracol arată extrem de curățel și de bine – se poate simți un limbaj lucrat, care are production value , cum se spune în argou, un limbaj care nu sugerează lipsă de resurse. Europenizarea vine și ca o urmare
1 În special coproducții cu Franța și cu Germania.
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online