lansam în paranteze, totul era la subiect. Era un performance aproape fizic. Am așteptat nerăbdătoare să se termine Q&A-ul. Eram curioasă cum percepuse lumea din public acest film micuț, rea- lizat într-un cămin studențesc din Vitan. Precum plănuise Emily, am făcut doi pași în sala unde avea loc recepția cu băuturi și măsline exclusiviste și m-am trezit imediat înconjurată și luată la întrebări. Reacțiile nu au fost fundamental diferite de cele din alte colțuri ale lumii. Oamenii s-au arătat entuziasmați, unii s-au regăsit în film, iar majoritatea identificau ceva de #MeToo la el și adesea își formulau opiniile în această direcție, confirmându-mi impresia că dis- cursul american este oleacă mai ideologic și mai politizat decât în alte părți. Nu știam niciodată cu cine vorbesc. Dar vorbeam. Cine erau acești membri ai Academiei? Era greu de deslușit în învălmășeala aceea în care începeam în paralel cinci conversații cu oameni complet necunoscuți. Pe parcur- sul serii mi s-au revelat câțiva actori, produ- cători, dar în mod surprinzător majoritatea care mi s-au prezentat au fost immigration lawyers . Nu aș putea oferi o explicație pen- tru acest fenomen. Câțiva mi-au și dat cartea lor de vizită just in case, deși evident că dacă aș fi nominalizată aș obține viza O pentru indivizi cu abilități extraordinare. „O” adică de la Oscar? Cum te-a afectat faptul că ești femeie în industrie? Câți bani a costat filmul? Procesul a fost terapeutic pentru tine? Așa sunt clinicile de dezintoxicare în România? Actorii sunt toți profesioniști? Am auzit de orfelinatele abandonate din timpul lui Ceaușescu. Ai spune că Daria este produsul acestei culturi de orfani abandonați? ??? În mijlocul acestor conversații un chel- ner ridică glasul și strigă că trebuie să eli- berăm deja sala. Nimeni nu pare ofensat.
Apucă fiecare ce a mai rămas pe platouri și se îndreaptă spre ușă, strângându-mi mâna în treacăt și urându-mi noroc cu următorul proiect. Senzația este clară: - time is money . După ce mi-am luat rămas-bun de la Hollywood călcând cu pantofii mei mexicani toate stelele de pe bulevardul lor, am mai avut o proiecție în New York. Fiind un eve- niment organizat de ICR New York, m-am simțit mai puțin grăbită, ritmul și atmosfera amintindu-mi mai mult de proiecțiile de acasă. Am repetat apoi tot exercițiul deprins în L.A., de data aceasta cu vin românesc. În ultima zi am mâncat un cookie gigantic într-un diner din Manhattan, probabil nu departe de locul în care își beau cafeaua Jerry, George, Elaine și Kramer, cu o pro- ducătoare americană căreia îi plăcuse Imaculat și care ținea musai să mă aducă la Hollywood, chiar și împotriva voinței mele. THE END În afară de mama care mi-a reproșat că nu am adus Oscarul, pentru majoritatea celor care erau conștienți de gradul de dificultate al demersului nu a fost o surpriză faptul că nu am fost shortlisted . Asta nu înseamnă că este imposibil ca un film românesc să fie nominalizat, cu atât mai mult cu cât în 2021 am avut prima nominalizare - documenta- rul Colectiv , al lui Alexander Nanau. Nu am putut să nu observ că dacă am face câteva ajustări în tot acest proces, am putea spori considerabil șansele filmelor ce urmează a fi propuse de acum încolo. În primul rând, propunerea la Oscar este un eveniment anual ce trebuie anticipat și pregătit din mai multe puncte de vedere decât este în prezent. Dificilă pentru noi a fost lipsa informațiilor vizavi de acest subiect - care sunt regulile, care e proce- dura, unde putem găsi un specialist în PR etc. Fiind un proces de interes național care se tot repetă, cred că ar fi avantajos ca experiența anilor trecuți să fie cumva centralizată și făcută accesibilă noilor veniți. Instituții abilitate cum ar fi CNC-ul ar putea avea pe cineva care să ofere consultanță
135
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online