Aveam nevoie de filmul ăsta la 17 ani, dar nu sunt sigură că mai e filmul de care am nevoie acum. Feminismul lui e unul limpede și răsunător și, fără îndoială, necesar. E doar faptul că mă găsesc azi într-o altă dispoziție, în care mi-aș fi dorit poate - într-un univers paralel ideal - ca filmul ăsta să le fi apărut ca o revelație mamei sau bunicii mele, femeilor dinaintea mea și nu mie. (În anul apariției, 1975, mama abia se năștea, iar bunica avea 20 de ani.) Iar eu să mă fi născut într-o astfel de lume, nu într-una în care abia acum, când eu am 25 de ani (deci vârsta lui Akerman când a făcut filmul), i se recunosc meritele. Aș vrea ca JD să nu fie un film relevant, nu pentru că nu ar merita, ci pentru că mi-aș dori să nu fie nevoie de el. Și aș vrea să pot să-l desființez așa cum faci cu alte lucruri care te pasio- nau mai demult, să mă revolt că Chantal Akerman îi răpește glasul lui Jeanne, că nu-i dă niciodată șansa să-și articuleze dorințele și nevoile, că doar fiul ei are mijloacele de a se exprima în cuvinte, că nu mai vreau să-mi găsesc inspirația în autori și autoare care sunt atât de maiestuoși și maiestuoase în a realiza descrieri ale disperării, depresiei și poftei pentru neființă și, pe deasupra, mai e și un film destul de demonstrativ! Însă m-am născut într-o lume în care, peste toate felurile de nefericire, trebuie să trăiesc și nefericirile de a fi femeie, în care uneori pare că poți doar să glisezi între rolu- rile în care ești pusă, din care nu poți să eva- dezi indiferent de statutul social, și în care, pe oricare l-ai alege pe moment, nu poți să câștigi niciodată fără să și pierzi, și oricum, uneori oricine poate să simtă că o ia puțin razna în casă, când ești singur cu materia anorganică din jurul tău, și dacă te-ai privi din afară, te-ai privi de pe trepied, static, perpendicular pe perete, lung și dedrama- tizat, clipă de clipă, într-o stare de prezență care mai degrabă te sufocă, nu te eliberează. Altfel spus, eu nu-mi pot imagina cum e ca cineva să simtă pentru Vertigo sau Citizen Kane ceva care să semene măcar ca intensi- tate cu ce simt eu pentru Jeanne Dielman, 23 quai du Commerce, 1080 Bruxelles .
mă găsesc azi într-o altă dispoziție, în care mi-aș fi dorit poate - într-un univers paralel ideal - ca filmul ăsta să le fi apărut ca o revelație mamei sau bunicii mele, femeilor dinaintea mea și nu mie
13
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online