140
POVEȘTILE DESPRE NOI ÎNȘINE NE POT AJUTA ALEXANDRA FELSEGHI
U n lucru dificil pentru un practician este, din punctul meu de vedere, acela de a-și teoretiza munca artistică. Și pe cât este de greu, pe atât de necesar: o dată la ceva timp te ajută să iei distanță, să anali- zezi, să observi unde te situezi în raport cu contextul social, politic, dar și artistic, și să te întrebi dacă este nevoie să schimbi ceva sau să mergi mai departe cu încredere pe drumul pe care ți l-ai deschis și descris. Întrebările bine formulate sunt impor- tante. Ele pot strecura îndoiala în anumite cutume „de nezdruncinat” din societate sau te pot întoarce la sursa lor, încercând să le afli traseul până în prezent. Cea mai mare problemă pe care o observ în zilele noastre este un soi de gândire fragmentară, care ne împiedică să analizăm lucrurile pe structura de cauză-efect. Înțeleg că „de ce”- urile pot fi la un moment dat obositoare, mai ales în universul social media , unde orice și oricine poate fi catalogat, condamnat și executat dintr-un click . Din această perspec- tivă, internetul poate deveni o arenă înfri- coșătoare a dezinformării, în care realități paralele se confruntă, fără a-și dori să ajungă vreodată la un consens. Am avut întotdeauna, în orice grup, în orice comunitate, un senti- ment de outsider pe care, în timp, am învățat să-l folosesc în favoarea mea. Și așa am ajuns
să cred că dramaturgul este acel individ care chestionează în permanență realitatea și îi provoacă și pe ceilalți colaboratori ai lui să facă la fel. Textul nu este totul într-un spec- tacol, dar poate fi un punct de pornire, o bază pe care se construiește întregul edi- ficiu al unei montări. Și atunci, pentru ca celelalte elemente să funcționeze în armo- nie și echilibru, fundația trebuie să fie una puternică. Munca mea, ca dramaturg, nu se încheie la prima lectură la masă. Uneori, ea continuă până în seara dinaintea premierei. Alteori, de-a lungul producției, mă transform într-un interlocutor sau consultant al regi- zorului. Sunt omul dinăuntrul producției, în aceeași măsură în care sunt outsiderul gru- pului artistic. Într-o primă fază a unui proiect, scriu doar pentru mine, fără să mă gândesc la forma scenică pe care o va lua textul. De cele mai multe ori, mi se pare că subiectul vine spre mine, dacă nu forțez conjunctura. Am învățat doar să-mi ascult intuiția și să observ lumea din jur. Am încetat să mă mai întreb: „de ce ar fi important pentru public un astfel de subiect?”. Am încredere că dacă pe mine mă mișcă, mă amuză sau mă revoltă o poveste, cu siguranță n-am să fiu singura. Și asta pen- tru că, oricât de mult ne-am dori, nu suntem unici - algoritmii rețelelor de socializare
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online