că trece printr-o perioadă relativ (mai) bună. La nivel mondial, criza economică debuta și urma să afecteze România un pic mai târziu. Eu ajungeam în Cluj-Napoca în același an și încă mai vedeam urmele de vopsea tricoloră pe băncile din oraș. O imagine deja clișeu, rulată destul de mult în memoria colec- tivă, dar care stârnește în continuare reacții divergente (îngrijorător că pentru unii încă de nostalgie). Ăsta mi se pare un moment bun de instalare pentru un spectacol de tea- tru, care mă poziționează temporal, spațial, socio-politic într-un oraș a cărui istorie încă nu o cuprind, dar pe care am încercat să o descopăr și prin teatru. Sunt două spectacole despre care îmi propun să vorbesc mai departe și la care am lucrat în primii anii de când s-a deschis spațiul Reactor. Și aici aș vrea să fac o paran- teză. Reactor de creație și experiment și-a început activitatea în 2014, un moment bun pentru arta independentă în Cluj-Napoca. Criza trecuse, orașul se dezvolta tot mai mult pe partea de IT, iar piața imobiliară încă nu explodase ca acum. La nivel cultu- ral exista Fabrica de Pensule, un spațiu și un centru cultural pe atunci prosper și extrem de important pentru artele performative și vizuale din Cluj, dar și din România, cu fes- tivalul Temps d’Images care se dezvolta tot mai mult de la o ediție la alta și care, prin programul său interdisciplinar, a format mai mulți artiști și artiste de teatru. În acest context apare Reactor în peisaj, urmând ca la un an după, în 2015, Cluj-Napoca să fie desemnat Capitala Europeană a Tineretului, motiv bun pentru a investi mai mult în acti- vitatea culturală a orașului. Revenind la cele două spectacole de teatru create, ambele au reprezentat niște proiecte importante pen- tru spațiul nostru, fiind printre producțiile Reactor care începeau să fie finanțate în sfârșit mai consistent, și ambele m-au ajutat să înțeleg mai bine dinamicile acestui oraș. Le voi prezenta în ordine cronologică, așa cum au fost ele realizate. Primul ar fi spectacolul Refugii , creat în 2016 alături de Raul Coldea, despre dreptul la locuire și evacuările forțate din România,
cu accent pe cercetarea făcută despre situa- ția de la Pata-Rât, a romilor evacuați din anii 1970 încoace pe dealurile de lângă rampa de gunoi a orașului. Cea mai recentă eva- cuare și printre cele mai dure a fost cea din decembrie 2011, când familii întregi au fost evacuate de pe strada Coastei, în plină iarnă, fără ca administrația locală să ofere locuințe sociale la schimb pentru toată lumea, lăsân- du-i pe unii în câmp. Tot acest demers a fost ilegal, mai ales că legea prevede că nu se fac evacuări în lunile de iarnă, iar condițiile de trai și calitatea aerului de lângă groapa de gunoi nu sunt în niciun caz optime pentru locuire. În ciuda protestelor și acțiunilor mai multor organizații, acest caz este în continu- are nerezolvat de administrația locală, multe familii locuind încă acolo. La fel sunt multe alte cazuri din alte orașe, mai mult sau mai puțin publice, mai puțin mediatizate, dar la fel de grave și care arată acțiuni clare de rasism instituționalizat (vezi cazul zidului din Baia Mare care segreghează comunitatea romă din ghetouri de restul orașului). Ce ne-a interesat în cercetarea noastră a fost să vedem, pe de o parte, cum se rapor- tează cei aflați la putere (primării și admi- nistrații locale) la această problemă, apoi cum arată legea la nivel național și european când vine vorba de evacuări forțate, iar, pe de altă parte, să aducem mai mult în discuție drepturile celor care ar trebui să primească locuințe sociale, respectiv situațiile cu care aceștia se confruntă în lipsa unor condiții de locuire decente. A fost probabil unul dintre cele mai grele spectacole la care am făcut documentarea, pentru că au apărut dileme mari despre legitimitatea reprezentării unor probleme cu care se confruntă comunitatea romă, neavând nicio persoană de etnie romă în echipă; așa că prelucrarea materialelor adunate, a interviurilor, a vizitelor în comu- nitatea din Pata-Rât a dus înspre conturarea unui text de spectacol în care nu am expus persoane reale cu nume și adresă, nu am folosit deloc tehnica verbatim , ci am ficțio- nalizat sau am evitat localizarea acțiunii unor scene, prezentându-le cu ton mai general, alteori asumat caricatural și exagerat în ceea
149
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online