făcut parte și din publicul acestui spectacol, unii au venit să își vadă propria poveste pe scenă sau să se regăsească în experiențele altora, alții și-au adus părinții și bunicii la spectacol, știind că e o perioadă care le vorbește mai bine acestor generații și care aduce în prim-plan o istorie comună. La fel ca în cazul spectacolului Refugii , multe persoane nu știau deloc sau știau prea puțin despre Caritas și despre ce a însemnat el la nivel politic, social și financiar pentru Cluj și pentru România. Chiar dacă nu e mereu articulată ca o nevoie de către fiecare spectator care vede spectacole de teatru de acest fel, cred că reprezentarea comunității sau a unei părți/ problematici a comunității din care fac parte instituie pentru public un raport constant cu reperele, fie că e vorba de cele actuale, fie că e vorba de cele din trecut, când se recupe- rează o parte din istorie care riscă de foarte multe ori să fie uitată, ignorată. Probabil continuitatea e un motor care funcționează
atât în cazul celor care creează, cât și în cazul celor care privesc, când se conectează punctele și se descifrează ceva din dinamica unei societăți, lăsând loc dezbaterii și gân- dirii critice. Cred că asta e una din principalele mize pentru care mă interesează să lucrez în pro- iecte teatrale de acest fel, să înțeleg mai bine lumea din care fac parte, văzând cum pla- nul personal, al individului se intersectează cu planul colectiv. Acest punct de ciocnire reprezintă zona mea de interes permanent, atât în raport cu munca mea artistică, cât și cu propria mea persoană, a felului în care mă percep și mă plasez în lume cu propria mea istorie. Iar ce se află în spatele acestui gând e speranța că nu sunt singura interesată de un astfel de demers și că modul în care îmi explic și îmi traduc artistic lumea cores- punde unui grup mai larg și îl reprezintă.
151
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online