152
ORAȘE, CARTIERE ȘI CLĂDIRI
DE LA DRAMATURGIE PENTRU SCENĂ LA DRAMATURGIE IMERSIVĂ ȘI SITE-SPECIFIC
PECA ȘTEFAN
ORAȘE
deschide. Într-un oraș mic, toată lumea cunoaște pe toată lumea. Ne-am plimba pe străzi, am observa viața. Am afla legendele locale. Amintirile despre oraș. Dar, în ace- lași timp, ne-am documenta și din arhivele oficiale . Perspectiva noastră, de străini, ne-ar putea oferi o primă impresie, subiec- tivă dar și diferită de cea a locuitorilor, care nu se pot privi pe ei înșiși din afară . După aceea, tu ai scrie o piesă bazată pe ce ne-a impresionat pe amândoi cel mai mult. Și eu aș monta piesa la teatru, cu trupa teatrului din oraș. În prealabil vom face un casting , așa că tu o să știi exact actorii pentru care scrii și calitățile lor. Nu o să fie însă teatru documentar sau verbatim (n.r. text dramatic care preia cuvânt cu cuvânt fragmente din interviuri, declarații etc.). Poveștile reale vor fi baza ficțiunii, așa că vom avea o libertate maximă să ne jucăm”. Bucharest Calling – regizat tot de Ana – fusese o piesă pe care o scrisesem despre un oraș, fără a avea însă la bază o documentare. Cel puțin nu una asumată. Inspirația venise din detalii din viața unor prieteni și dintr-un soi de atmosferă resimțită de mine în capi- tală – mai mult sentimente decât întâm- plări însă. În cea mai mare parte, Bucharest
Undeva prin 2006 sau 2007, în timpul tur- neelor cu The Sunshine Play și Bucharest Calling , regizoarea și buna mea prietenă Ana Mărgineanu mi-a povestit despre experiența ei de la Arad, unde montase o piesă suedeză. În timpul celor două luni de repetiții, Ana avusese timp să ia pulsul orașului. Ca mai peste tot în teatrele de provincie, publicul avea o ofertă teatrală formată din piese clasice (universale sau românești), precum și, destul de rar, texte contemporane străine. Iubitorii de teatru vedeau povești despre lumi trecute sau din alte țări, dar nici un spectacol nu spunea povestea comunității lor: dificultățile, spe- ranțele, istoria locală, legendele locului. Așa că Ana a avut ideea să creeze un proiect, o serie de spectacole numită Despre România, numai de bine, care să-și propună un act de imersiune, foarte subiectivă, în spiritul și poveștile unui oraș de provincie româ- nesc. „Ce-ar fi dacă”, mi-a spus Ana, „am sta într-un oraș cum e Aradul vreo zece zile. Am putea să vorbim cu cât mai multă lume posibil, relaxat, fără reportofon sau cameră de filmat, în așa fel încât oamenii să se poată
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online