154
din piesă reflectau această poveste – a trans- formării treptate a băimărenilor în oameni de aur – și se întâmplau în ani diferiți (1908, 1984, 2008, 2016, 2123). Fiecare scenă se încheia într-un punct de suspans, înainte de rezolvare. Rezolvările veneau în ordine inversă, descrescând în timp, urmărind linia roșie a temei centrale, care se reîntorcea la prima scenă din trecutul îndepărtat: efectele reveneau la cauză. Spațial, publicul era invi- tat să asiste la prima scenă în fosa orchestrei, într-o mină, unde actorul avea ca sursă de lumină un simplu opaiț. Apoi urca pe scenă unde vedea, pe mai multe niveluri spațiale, continuarea spectacolului. Ca o paranteză, în 2010 am scris, în cola- borare cu alți membri dramAcum, textul spectacolului Roșia Montană – pe linie fizică și pe linie politică (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, regia: Radu Apostol, Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean). Și în Roșia Montană am explorat o temă similară – cum o comunitate este transformată de resursele mediului în care există, resurse care, paradoxal, o țin prizonieră – alături de tema mare a abandonării cetățenilor de către stat. În scena finală a spectacolului, publicul era abandonat. Tot personalul dis- părea, actorii nu mai ieșeau la aplauze, lumi- nile erau stinse și, ca spectator, erai nevoit să-ți găsești singur drumul înapoi din sală în stradă, fără niciun ajutor. În multe feluri, deși nu era vorba despre un oraș, ci despre o comună, mixând elemente de teatru docu- mentar clasic cu scene ficționale, pornind de la o cercetare intensivă, Roșia Montană este pentru mine un fel de al șaselea spec- tacol Despre România …, din care am învățat extrem de multe. În Piatra Neamţ, prima impresie a fost legată de felul în care oamenii se rapor- tează la oraş – cu o mândrie locală com- parabilă cu cea a timişorenilor. Dar această mândrie (în ciuda faptului că, de exemplu, rata şomajului este mare şi oraşul izolat de marile rute comerciale) este legată într-un mod organic de spiritualitate – oraşul nu este „frumos” doar datorită munţilor care îl înconjoară, ci pentru că în munţi şi mănăstiri
sălăşluieşte o energie superioară, aproape miraculoasă, de provenienţă divină, care vibrează în locuitorii săi. Într-un fel sau altul, pietrenii simt că aparţin unui loc special, în care se simt bine, pur şi simplu – şi asta a reieşit, în diferite moduri, din majoritatea discuţiilor pe care le-am avut în perioada de documentare. Şi aici există un paradox – un oraş care a fost un târg (la un moment dat cu populaţie predominant evreiască), un loc de schimb comercial, teluric – resimţit însă ca diafan, serafic, spiritual-ortodox. De aici şi ideea coabitării miraculosului cu cotidianul – cele 5 minute miraculoase din Piatra. În piesă, miraculosul se împleteşte cu câteva probleme specifice şi foarte reale, cum ar fi apariţia unei noi profesii, care avea la data respectivă (2009) proporţii semnificative în oraș – cea de asistent maternal. Sau poves- tea cuplului tradiţional dizolvat din cauza plecării la muncă în străinătate a unuia din- tre soţi. Ca şi la Baia Mare, toate personajele şi poveştile din piesă se trag dintr-o mixtură de observaţii personale ale mele şi ale Anei, din perioada de documentare şi pre-docu- mentare, poveşti auzite sau citite, prieteni întâlniţi, locuri din oraş vizitate. Întreaga poveste se dezvăluie ca un uriaş truc magic, ca un spectacol de iluzionism fin, imprevi- zibil, în care banalul se transformă, treptat, în miraculos. Într-un alt fost târg – Târgovişte – oamenii trăiesc un alt tip de paradox. Într-un oraş fostă capitală a ţării româneşti, la doar o oră şi un sfert de Bucureşti, târgoviştenii se simt departe. Spre deosebire de nem- ţeni, nu ştiu dacă mândria faţă de propriul oraş ar fi pe primul loc în felul în care târ- goviştenii se raportează la Târgovişte. Mai degrabă, ei se simt ca şi cum blestemul lui Nifon, patriarhul Constantinopolului, încă ar mai bântui pe undeva, printre Runiurile lui Cârlova și povestea execuției lui Ceaușescu. Târgoviştenii se plângeau de lipsa de spirit comunitar, că e multă invidie şi răutate, că banii sunt pe primul loc. Asta într-un oraş din care aproape o jumătate de populație a emigrat în Castellón, înconjurat de dealuri, cu o climă – se spune – perfectă. Şi, mai
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online