reconciliază figuri incompatibile în realitate, dincolo de imediata lor opoziție. Apariția performativului se face prin sus- pendarea temporară a prejudecăților, prin contemplare activă – ascultare și acțiune social-politică în sensul emancipării ideii în dialog. Un exemplu de construcție a unei scenografii colective este cel al acțiunilor civice privind evacuările din Rahova-Uranus (2007-2009). Percuțiile interpretate de copii în cadrul formulei hibride Biluna Jam Session , pe care aceștia le-au deprins în cadrul atelierelor conduse de muzicieni de jazz aduși pentru intervenția educațională în Rahova-Uranus, au fost preluate în context social (chiar dacă printr-o deturnare funcțio- nală a cadrului afectiv dintr-unul al bucuriei întâlnirii, într-unul al rezistenței și acțiunii
Artistul trebuie să rămână deschis multipli- cării numărului de posibilități, curajos în a-și întâlni publicul în interiorul unui proces de lucru colaborativ. Cercetarea activă 1 este o metodă de cercetare care încurajează formu- larea colectivă a problemei, dar și participa- rea la soluție, și care schimbă relația uzuală dintre „cercetător” și obiectul cercetării / cel care este „cercetat” într-una a cooperării, în care accentul este pus pe cercetare „cu”, în opoziție cu cercetare „despre”. În studiul de caz Komettorget Odlingslotter , artiștii, speci- aliștii urbaniști și autoritățile locale ajung să dezbată dacă, și în ce formulă, grădinăritul 2 de la piața Komet poate fi încurajat ca mod de integrare a emigranților kurzi în socie- tatea suedeză, dar mai mult decât atât, prin intermediul metodei masa dialogului 3 , dacă
„Dialogue Table”, Casestory_Komettorget Odlingslotter Sursa : City Museum Göteborg, GIBCA 2011. Fotografie din arhiva personală
civice). Atât formulele sonore, cât și vocabu- larul artivist din jurul orelor de comunicare în limba română, aprofundate la „Școala în stradă”, și-au găsit utilitatea practică ime- diată în ritmuri și pancarte folosite pentru mitingurile activiștilor, artiștilor, ong-iștilor și oamenilor simpli, alături de propriii părinți ce urmau să fie evacuați. Această coaliție poroasă a militat pentru dreptul la o viață decentă în fața primăriei sectorului 5 din București, acțiune care a contribuit ulterior la formarea inițiativei Frontul Comun pen- tru Dreptul la Locuire (FCDL), în toamna lui 2013, ca o platformă de activism locativ la nivel național.
această adaptare organică poate fi adoptată și ca bună practică în politica publică de dez- voltare durabilă a orașului Göteborg. Simpla prezență a artistului în sit influen- țează deja comunitatea observată, și chiar 1 Termenul action research este propus de Kurt Lewin (1948), „ca strategie pentru participarea colaborativă într-un spațiu de intervenție, în afara unei instituții, cu scopul de a îmbunătăți practica” (Kurt Lewin, Resolving Social Conflicts: Selected Papers on Group Dynamics , G.W. Lewin (ed.), New York, Harper and Row, 1948, pp. 203-207). 2 ca Infrastructură de grijă colectivă: „ home-making / city-making ”. 3 Situație performată ca instalație în cadrul GIBCA (Bienala Internațională de Artă Contemporană Göteborg).
167
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online