P e Andrea Voets am cunoscut-o în 2016, într-o rezidență în Austria. Amândouă am făcut parte dintre artiștii selectați pentru a participa la Citizen Artist Incubator , un proiect fain, care a adus împreună oameni și mai faini din toate colțurile lumii. Mi-o amintesc intrând pe poarta clădirii cu o harpă mare în spate, și apoi exersând în fiecare zi, în camera de alături. Muzica e ceva foarte serios, m-a complexat întot- deauna rigoarea în antrenament și execuție a muzicienilor. E un tip de artă care cere confirmarea devoțiunii în fiecare zi, spre deosebire de teatru, care îți alunecă mult mai ușor printre degete, și pe care poți mult mai ușor să îl trădezi. În Austria, am petrecut multe seri poves- tind despre noi, despre artă, despre utilitate și necesitate și mai ales despre utilitatea și necesitatea a ceea ce facem noi. Ea – mai sigură pe ea, eu – într-un moment de coti- tură în care chestionam tot. Cu adevărat impresionat la Andrea era însă că ea deja inventase ceva, deja avea un concept cu care opera și care îi dădea zilnic răspunsul la întrebarea în general hiper-generatoare de anxietate: are sens ceea ce fac? Vocea mea se aude? Ar merita ca ea să se audă? Jurnalismul muzical al Andreei Voets – domeniu hibrid, fantezie personală, e cu
adevărat un concept de autor. Practic, ceea ce face Andrea este să documenteze prin intermediul interviurilor diverse teme și apoi să prezinte o selecție de fragmente de interviu în cadrul unui spectacol-concert live, în care muzicienii își folosesc empatia pentru a reda prin improvizație o perspec- tivă emoțională asupra subiectului. Vorbim de zeci de ore de interviuri comprimate într-un material de optzeci-nouăzeci de minute. Nu seamănă cu nimic, creațiile ei par niște OZN-uri în peisajul mainstream , teza însă este foarte clară: muzica ca vehicul de empatie. Iar Andrea este o artistă care crede foarte tare în teza sa. Şi în cazul ei, este, de fapt, o opțiune identitară, un crez uman care și-a găsit materializarea în tipul de muncă pe care o face. Am fost foarte fascinată de asta. Andrea, cu siguranță, va lăsa un legacy important. Și de aceea când, cinci ani mai târziu, mi-a propus să cola- borăm, am fost încântată. Simțeam că e o șansă de a contribui la ceva cu adevărat relevant. Mai mult decât atât, subiectul era unul foarte sensibil pentru mine: istoria generației noastre de care mă leagă o relație foarte specială. Am spus des despre mine că mă simt responsabilă să abordez în munca mea întrebările și măcinările ei. Millennial History era în perfect acord cu sentimentul
173
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online