Două anecdote, din care una celebră
La repetițiile noastre, apariția creatu- rii fusese un moment foarte satisfăcător. Râdeam ca doi copii și mai făceam o dată. Avea să fie un hit. La grupa mică, apariția creaturii a declan- șat țipete și o criză de plâns. Copiii care țipau s-au liniștit când am aprins lumina și le-am arătat de unde venea creatura, de unde, muzica. Copilul care plângea a fost scos din sală. Educatoarea și-a cerut scuze. Față de noi, cele două artiste. Sunt sigură că acesta nu a fost singurul incident de felul ăsta. În anii următori am auzit de multe ori despre copiii care strică spectacole, strică momente, strică însuși teatrul pentru copii. Am auzit de multe ori mame sau învățătoare făcând „șșșș” sau inițiind aplauze ritmice, cu ochii măriți a „uită-te cum fac și fă și tu!”, indicând când și ce trebuie răspuns în cor tantilor și nenilor artiști. Ca să ne ajute pe noi, artiștii, să obținem momentul ăla în care toată lumea cântă și bate din palme
PRIMA:
Am ajuns odată ca niciodată prima dată, ca artistă, în fața unor copii. Eram două artiste. Două mame care nu dispuneam de sisteme de suport care să ne permită să lipsim de lângă copii în orele în care se repetă și se dau spectacole pentru ne-copii. Așadar, eram odată ca niciodată două artiste care puteam repeta de la 7.30 la 9.30 dimineața. Prietena și colega mea Loredana Mitruț, muzico-terapeută și compozitoare, crea o atmosferă sonoră, iar eu spuneam o poveste, pe care o ilustram cu siluete decu- pate, cu obiecte și cu umbra propriului corp. Una dintre primele noastre povești a fost cu un monstru într-o peșteră. „A fost odată, într-un castel (uite castelul), o prințesă (uite prințesa)... o peșteră (uite, toba asta era peștera) și, în peșteră, un… bummmmmm!”
179
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online