Sandu Eliad cu actrița Agnia Bogoslava, soția lui la acel moment, și cu fiul lor, Tudor Eliad, viitor cineast și scriitor
P e o piatră funerară simplă aflată în apro- pierea intrării principale a cimitirului evreiesc din șoseaua Giurgiului stă scris în română și ebraică Sandu Eliad, om de teatru, 1899 - 1979 . Foarte puțin cunoscut astăzi în afara unui cerc restrâns de cerce- tători pasionați, Sandu Eliad (n. Solomon Bercovici) a desfășurat o amplă activitate teatrală, politică, jurnalistică și de impresa- riat artistic. Între aspectele remarcabile ale acestei fragmentări avangardiste, alături de varii experimente teatrale este și implica- rea, alături de folcloristul Harry Brauner, în crearea unui nou gen muzical, dezvoltat și performat de Maria Tănase. Activ în inima mișcării locale de avangardă, alături de grupul eterogen de scriitori și artiști format în jurul revistei Contimporanul , Sandu Eliad a fost permanent interesat de nou, de schimbare și de idei revoluționare. Eliad a practicat un teatru experimental, poetic, de factură constructivistă și altul profund politic, improvizat, ce formulează o practică militantă pentru drepturile omu- lui apropiată de definițiile actuale ale per- formance -ului. Sandu Eliad a colaborat cu majoritatea proiectelor teatrale avangar- diste din București, fiind în paralel activ în
mișcarea comunistă, scoasă în ilegalitate din 1924, unde organizează spectacole de teatru politic în cluburile sindicatelor mun- citorești, cu scop educațional și mobilizator. În perioada interbelică a colaborat îndea- proape cu actrița Dida Solomon, cu ziaristul Scarlat Callimachi, cu artiștii Marcel Iancu, Max Hermann Maxy, Victor Brauner, cu scriitorii Benjamin Fundoianu, Ion Vinea, Ilarie Voronca sau regizorul Iacob Sternberg etc., făcând parte din colective eterogene cu interesante colaborări interdisciplinare. La începutul anilor 1970, într-un moment de deschidere spre recuperarea avangardei și în special spre revendicarea dimensiunii comuniste a multora dintre proiectele artis- tice ale perioadei, Sandu Eliad publică în revista Teatrul două articole dedicate isto- ricizării unor momente semnificative din munca sa teatrală: „Despre teatrul militant” (1971) și „Un teatru Caragiale în 1927” (1972). Cele două eseuri aduc în discuție diferite experimente teatrale efemere, cu caracter novator, experimente care elasticizează defi- nirile teatrului în uz din momentul în care au fost produse. Sandu Eliad a debutat cu un rol în specta- colul inaugural al companiei Insula , fondată
183
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online