slabe din Camarazii au determinat gră- bita reluare a marelui succes Domnișoara Iulia de Strindberg. Speram într-o salvare reluând această dramă. Fiindcă atât Dida Solomon, cât și Ciprian, realizaseră în ea interpretări memorabile. Dar piesele de idei nu prea erau gustate de spectatorii vremii, majoritatea îmbogățiți de război; pentru ceilalți teatrul fiind un lux pe care rar și-l puteau îngădui. La ce scriere dramatică să ne fi oprit, aşa- dar, care să nu ne oblige a ne reduce exi- gențele artistice și care, în același timp, să intereseze publicul? Ne-am oprit la Ratații lui H. R. Lenormand: dramă a ratării în artă și în viață, scrisă cu poezie și străbătută de un fin simț de analiză psihologică, foarte pe gustul nostru, și, prin țesătura ei melodra- matică de natură să atragă publicul. Numai că piesa se afla în opțiunea Luciei Sturdza- Bulandra, pentru teatrul pe care-l conducea. La rugămintea Didei Solomon, i-a cedat-o, nu însă fără a o sfătui: „e o cădere sigură, n-o juca”. S-a înșelat însă; Ratații a salvat stagiunea teatrului nostru. Pentru mine, care o montam, drama lui Lenormand ridica două dificile probleme: 1 - a epura conflictul de patetismul ieftin al melodramei și a-l menține în sfera de idei a procesului ratării ca atare - de o putere dramatică prin ea însăși grăitoare. Apoi, 2 - o problemă tehnică - pe scenuța de 40 de metri pătrați, lipsită de culise și de orice instalație mecanică, să poți schimba fără pauze 11 tablouri (eliminasem 3 tablouri). Lucram cu pictorul M. H. Maxy ca sceno- graf. Reușisem împreună să încadrăm locul acțiunii în spații arhitecturale, realizate sin- tetic din 2-3 elemente. Economia montării a dus nu numai la schimbarea rapidă a tablo- urilor, dar le-a și conferit aura de poezie dezolantă conținută în text. În această lume de visători, unii ratați datorită propriilor lor limite, iar alții, ratați sub efectul implacabilei măcinări a societății banului, au trăit o reală tensiune tragică doi eroi principali interpretați de Dida Solomon (care, după Domnişoara Iulia , se depăşise pe
sine) și Al. Critico (abia reîntors de la Paris, hotărât a renunța la manierismul în care se cam închistate). În jurul lor, pe lângă actori mai vârstnici cum erau, printre alții, Maria Ignătescu sau N. Chiris, au evoluat o seamă de tineri, la început de profesie: N. N. Matei, în rolul unui actor pe cât de încrezut, pe atât de lipsit de har; Gh. Damian, un actor, care jucând toată cariera numai roluri de eclezi- astici, devenise, prin mimetism, respingător de onctuos si fățarnic; Elena Rada, Felix Florian... Mai toți au reușit să portretizeze trăsăturile tragice ale atâtor diverși ratați. Incontestabil, succesul de seamă al Teatrului Caragiale , succes confirmat și de larga audiență la public, și de marea majo- ritate a cronicilor, Ratații a fost din păcate și cântecul de lebădă al tinerei noastre for- mații teatrale. Pusesem în repetiții Castelul Wetterstein de Frank Wedekind, pentru sta- giunea următoare. Dar Teatrul Caragiale n-a mai avut o a doua stagiune... Nu am putut înapoia suma necesară pentru plata chiriei. De la Stat nici gând să căpătăm vreo sub- venție: actorii, regizorii, scenografii teatrului eram de mult trecuți în fișele Siguranței și ale poliției drept comuniști sau cel puțin drept simpatizanți… Fusese înfrânt un colectiv care încercase pași noi pe scândurile scenei și care pe deasupra se încumetase să-și aleagă drept stindard al atitudinii și crezului lui artistic numele provocator al lui I. L. Caragiale. Numele acesta cinstește astăzi prima scenă a țării... Semnificativă compensație…
189
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online