ZIUA ÎN CARE JEANNE DIELMAN A SIMȚIT CEVA ELENA MORAR
J eanne Dielman, c’est pas moi. Aș minți dacă aș spune că nu m-am plictisit privindu-l. Plictisit e puțin spus, am ajuns dincolo de plictiseală, am desco- perit tărâmuri nebănuite ale stării de stasis , m-am enervat, m-am plictisit inclusiv de enervarea mea și m-am întors înapoi. Am încercat să-l văd ca pe un exercițiu de dezvățare, ca spectator, la attention span -ul din ce în ce mai micșorat al zilelor noastre. Cu legendarele sale trei ore și jumătate în care nu se „întâmplă” mai nimic, pentru mulți poate fi o provocare cu iz de pedeapsă cosmică. Dar eu sunt oricum o spectatoare răbdătoare, așa că nu am simțit că mi se adresează. Am încercat să-l văd ca pe o lungă medi- tație voieuristă la viața meticulos ordonată a unei femei casnice din altă eră, cu alte valori, cu alte traume, cu alt background. Dar mama mea e oricum casnică, cu alte valori, cu alte traume și Jeanne Dielman nu
are nicio legătură cu ea. Așa că nu am simțit că mi se adresează. Am încercat să-l văd ca pe un eseu cu o certă fascinație a deconstrucției și recon- strucției a ceea ce numim realism în film, jucându-se insesizabil prin montaj și din cadrele fixe lungi cu percepția asupra tim- pului, spațiului, raportul între autenticitate și plauzibilitate și câte și mai câte. Dar eu nu caut oricum realul, nici măcar hiperrealul în filme, așa că nu am simțit că mi se adresează. Am încercat să-l văd ca pe un manifest (nu neapărat feminist, deși echipa lui de reali- zare a fost all female ) de eliberare a figurii feminine de încorsetarea character arc -ului clasic și de arhetipurile deja obosite, chiar și în 1975, ale personajului feminin care există prin și pentru male gaze . Jeanne Dielman se sustrage acelui male gaze exact în momen- tele în care - ca prostituată casnică - ar fi fost, în mod clasic, ofertant să ni se ofere.
19
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online