200
MARSILIA, 3 AUGUST 1922
Iubito, mi-a venit o idee legata de dansurile tale. Un spectacol de balet în care tu ai fi subiectul principal si care ar reprezenta lupta sau apoteoza, triumful Elementelor abstracte . Asta fiindcă esti una dintre putinele artiste care ar putea exprima abstractul. Dansul Apei, al Focului, al Dorintei, al Febrei, al Voluptă ii, al barbatului, al Vietii, al Mortii, al Disperarii, al Regretului, plus combinatiile umane dintre aceste elemente. Îti trimit schita unui costum inspirat de Foc. Este confectionat din fâsii de stofa în forma de flacari, separate printr-un cerc negru, undeva mai jos de talie. Aceste fâsii sunt prinse de brate, de încheieturile mâinii, urca în jurul gâtului, izvorasc din cap, cusute de alte fâsii mai subtiri, care sa reprezinte ramificatiile focului, si, în timp ce dansezi, toate flutura, plesnesc, lucesc, scânteiază. Nu stiu însa daca o sa-ti placa culorile. O sa-ti trimit în curând si o poezie pe care am scris-o si în care am încercat sa gasesc cuvintele pe care le-ar putea rosti Sfântul Francisc de Assisi. Mă simt foarte mistic în acest moment. Creierul meu e plin de idei legate de piese de teatru, de decoruri, de poezii, de costume. Nu am imagini exterioare prin care sa ti le descriu, ci doar unele interioare. Am primit cele doua carti poștale de la tine. Ai un noroc uimitor, fiindcă dispui de imagini prin care sa descrii tot ce-ti doresti, sa nu-ti fie teama ca nu poti sa exprimi esentialul, sa nu te îndoiesti de tine, mai întâi exprima orice, iar când vei fi facut acest lucru în mod inconstient, o sa-ti dai seama ca ai facut-o cu adevarat . O sa-ti trimit si câteva schite de costume pe care le-am desenat pentru Le Comte Alarcos . Ah, ce-as vrea sa joc rolul unor tineri, sa apar cu propriul chip. O sa scriu o piesa pentru noi doi . Spune-mi ce mai faci. Mai suferi din cauza nasului. (Cuvântul asta îmi pare ridicol, parca ar fi o gluma. Nu-l lua în seama.) Scrie-mi. Ai primit scrisorile trimise pe strada Racine. Te iubesc. Ai încredere în mine. Pe curând, ANTONIN ARTAUD
Nicio veste de la Dullin, o fi de bine? Îti sarut mâinile. ‐
PARIS, 26 DECEMBRIE 1923
Draga Génica. Tacerea ta mă aduce la disperare. Ce ti s-a întâmplat atât de rau? Scrie-mi imediat. Nu ai niciun motiv sa n-o faci. Ne-am certat putin, dar acum s-a terminat. Nu trebuie sa o luam de la început. Sigur ai tu alt motiv. Ce boala înfioratoare te împiedica sa-mi vorbesti. Aici sar- batorile sunt pline de tristete, fiindcă le petrec în singuratate, în boala, în abandon. Câteva rânduri de la tine mi-ar fi facut placere. Eu nu pun prea mare preț pe sarbatori, însa bucuria celorlalti îmi atrage atentia asupra nenorocirii prezente în viata mea. Pentru prima oara, am senzatia ca sunt absolut groaznic într-un rol. Indiferent cât de nesigur pe mine as fi fost,
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online