Revista Derive - No. 1

Furtuna de W.Shakespeare, regia Robert Carsen, Comédie Française, Paris, 2017, foto credit: Arhiva Radu Boruzescu

de Luigi Pirandello, pe scena Studioului Casandra (1969). Radu Boruzescu mărturi- sește, cu fiecare ocazie, cât de importantă a fost această colaborare pentru traseul lor, oferindu-le șansa să fie remarcați de alți regizori. Astfel, ei au avut șansa să-și eviden- țieze talentul și să fie observați de breaslă. Cu un buget redus, cei doi au conceput un decor având ca element central un carusel din lemn, la scară reală, complet funcțional – un decor tip instalație. Elementul scenic de tip carusel se va regăsi apoi în alte viitoare spectacole, fiind unul dintre elementele sce- nice „obsesie”, cum le numește scenograful. Primul lor contact cu scena de teatru a fost un real succes, fiind apreciați de critica de specialitate pentru prospețimea ideilor și abordarea îndrăzneață. Cei trei au format echipa de creație și pentru următorul pro- iect al tinerei regizoare - Cameristele de Jean Genet la Teatrul de Stat din Ploiești în 1969, un spectacol care a avut un succes răsunător ce i-a plasat pe toți trei în categoria celor mai importante tinere talente ale vremii, cu mult potențial artistic.

În cronica dedicată spectacolului din România liberă , Florica Ichim sublini- ază scena confesiunii ca fiind „una dintre cele mai copleșitoare transcripții plastice” pe care Radu Boruzescu le construiește. „Decorul său, compus din tot ce poate fi mai desuet (amorași, coronițe de flori artificiale, ciucuri, figurine etc.), ajunge însă la materi- alizarea macabrului. Funebrul este străluci- tor de alb, luminat crud și iritant, adevărat fundal ironic incluzând marca tragismului mărunt ridiculizat prin propria nimicnicie”. 1 În România liberă , George Banu scria despre universul vizual bogat creat de tinerii scenografi care au reușit să amplifice abor- darea estetică curajoasă a regizoarei: „Radu Boruzescu e probabil un colaborator difi- cil, căci, personalitate distinctă, scenografia înseamnă pentru el o creație confidențială. Acest decor continuă ce ne-a descoperit acela din Uriașii munților . Pe Boruzescu îl captivează iluzia – e probabil punctul de

1 Florica Ichim, „Cameristele de la Teatrul de Stat din Ploiești”, România liberă , 6.12.1969.

207

Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online