Revista Derive - No. 1

20

Dimpotrivă, incursiunea fără rezerve în minuția tuturor celorlalte momente coti- diene o îndepărtează atât de tare - tocmai pe Delphine Seyrig, ultraobiectifiată de alți cineaști - de orice posibilitate de a deveni femeia-obiect, încât chiar și acest demers rămâne de admirat. Dar tot nu am simțit că mi se adresează. Am încercat să-l văd ca pe o critică muș- cătoare la adresa cumințeniei burgheziei din acei Les Trente Glorieuses (1945-1975), fiind făcut fix la finalul celor trei decenii de reconstrucție și creștere economică a societății vest-europene și de ascensiune a unor noi pături sociale. Dar amărăștenia lui Jeanne Dielman nu are nici umorul, și nici senzualitatea lui Bunuel din Belle du jour care își propunea același lucru. Iar umorul și senzualitatea sunt lucruri pe care le caut instinctiv până și în cele mai aride eseuri cinematografice. Prin urmare, nu am simțit că mi se adresează.

Am încercat să-l văd ca pe o cronică mili- metrică a ceea ce aș numi „o revoltă anun- țată”, disecția a ceea ce poate duce la un gest extrem. Dar Jeanne Dielman a rămas la fel de enigmatică în lungul cadru fix din final, de după crima comisă, așa cum a fost pe par- cursul întregului film. Însăși ideea de spoiler devine absolut irelevantă în acest caz, așa că iată: femeia, în a treia zi de când o urmărim, ucide unul din clienți, după ceea ce pare a fi un orgasm (?) neprevăzut în algoritmul bine sedat al vieții ei de mamă-văduvă-prostitu- ată. Așa, și? Nu am simțit nicio secundă că mi se adresează. Și totuși, ce film bogat. În prima zi, ni se dau regulile jocului. Învățăm aproape pe de rost geografia apar- tamentului ei. Conținutul fiecărui sertar din bucătărie. Fiecare bibelou de pe eta- jerele sufrageriei. Fiecare colț de mobilă. Mecanismul exact prin care canapeaua

RUNDA A DOUA A JOCULUI VINE CU SENZAȚIA CĂ ASISTĂM LA „UN TIMP REAL UN TIMP REAL”, CĂ TIMPUL INSTALAT PE ECRAN COINCIDE UNU LA UNU CU CONVENȚIA TIMPULUI OBIECTIV DE PE CEASURILE NOASTRE.

Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online