Outfit al lui John Flynn, din 1973. (În sensul ăsta mi se pare semnificativ că, din opera lui Sam Peckinpah, el nu se apleacă asupra capodoperei Hoarda sălbatică, ci asupra lui The Getaway – exercițiu comercial din 1972, înviorat de Peckinpah prin aplicarea unei doze de sadism decorativ. Acestea fiind zise, Hoarda sălbatică îi bântuie cartea în alte feluri, la care sper să revin.) În fine, majoritatea filmelor asupra cărora Tarantino se apleacă pe îndelete sunt, în esență, filme de acțiune sau horror. Cinemaul care l-a format și căruia i-a rămas fidel (cartea fiind, în bună parte, despre formarea propriei sensibilități, a propriului imaginar, pentru care Tarantino nu se scuză, ci, după cum voi încerca să arăt, în numele căruia polemizează implicit cu prezentul) e un cinema fără multe proptele în cultura înaltă. (Cea mai importantă excepție din carte e ecranizarea lui Peter Bogdanovich după Daisy Miller al lui Henry James, ecra- nizare pe care el o laudă tocmai pentru că nu seamănă cu filme ca Tess, Howards End sau Vârsta inocenței – adică nu emană ambiție de a se integra în cultura înaltă –, ci mai degrabă cu comediile sofisticate hollywo- odiene ale anilor 1930, gen Bringing Up Baby al lui Howard Hawks, în care lumea
e antrenant-zănatecă, se vorbește amețitor de repede, iar cel mai grav defect e să fii scorțos.) În capitolul despre horrorul lui Tobe Hooper, The Funhouse, Tarantino vorbește despre vechiul topos al bâlciului sordid-sinistru, păduchios și totodată fas- cinant-malefic, genul de loc unde gloata venea să se holbeze la animale cu malforma- ții. (Guillermo del Toro a încercat recent să resusciteze acel carnavalesc sordid-macabru – fără nimic transcendent ca la Fellini – în Nightmare Alley, remake după filmul omo- nim din 1947; Tarantino nu pomenește filmul lui del Toro, dar consideră că originalul e o capodoperă – e „cât de bun poate fi cine- maul de studio” 1 .) E clar că Tarantino ține la un cinema care nu și-a renegat cu totul originea ca divertisment de bâlci – pe ace- lași plan cu vițica cu două capete din The Funhouse. Conexiunea asta e vitală pentru el – conexiunea cu partea nerespectabilă a cinemaului, înrădăcinarea lui în ceea ce 1 Quentin Tarantino, Cinema Speculation , Weidenfeld & Nicolson, London, 2022. Atunci când nu sunt semnate, traducerile au fost făcute de Andrei Gorzo și Mihai Iovănel, fiecare traducând citatele din secvențele de dialog care îi aparțin, mai puțin pasajul din Jonathan Lethem, transpus de Andrei Gorzo. Versiu- nile românești au fost revăzute de Iulia Gorzo, căreia îi mulțumesc amândoi autorii.
215
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online