216
se numea „cultură de bas étage” . Cinefilia pe care o evocă e o cinefilie formată în grindhouse -uri și drive-in -uri. Idealul lui de cinema e un cinema care nu s-a integrat cu totul în cultura înaltă, căruia nu ea i-a servit drept orizont, un cinema care a rămas parțial sălbatic, opusul școlii, al bisericii, al educației civice etc. (Filmele de artă care-i plac tind și ele să fie dintre cele in-your-fa- ce- transgresive: în carte laudă secvența de deschidere din Matador al lui Almodóvar [1986], cu tipul care se masturbează în timp ce se uită la secvențe gory din slasher -e.) Moștenirea asta fusese celebrată și de Pauline Kael – chiar în epoca în care Tarantino începea să meargă la film. Diferența e că, atunci când Kael scria eseuri ca „Trash, Art, and the Movies” (1969), ea o făcea ca o autoare integrată (fie și precar, așa cum i se părea ei uneori) în establishment -ul intelighenției liberale metropolitane, pe care era privilegiul ei să-l contrarieze. Tarantino, din contră, e un autodidact ridicat chiar din rândurile publicului-țintă al acelor filme (e semnificativ că a aflat cine e Kael de la televizor – la el în casă nu se citea o revistă culturală elitistă ca New Yorker ). Apoi, Kael (născută în 1919) a rămas întotdeauna o literarocentrică (sigur, una sedusă de filme) – într-un fel e at her best atunci când folo- sește niște ecranizări după Bostonienii și O călătorie în India ca pretexte pentru a scrie despre Henry James și E.M. Forster; în timp ce Tarantino e în primul rând un cititor de pulp – sigur, unul la care entuziasmul se combină cu discernământul. (Doi romanci- eri discutați pe larg în Cinema Speculation sunt Jim Thompson și Donald E. Westlake.) În fine, pentru ea, zgâlțâirea ierarhiilor culturale însemna trangresiune, épater le bourgeois etc.; în timp ce, pentru Tarantino, însăși existența unui sistem de clase sociale aplicat genurilor artistice și sectoarelor de producție culturală e ceva complet străin – nu e revoltat împotriva unei asemenea trebi, ci e post-aceasta. (Momentul din romanul A fost odată la Hollywood în care Sharon Tate, devenită personaj de-al lui Tarantino, e făcută de acesta să reflecteze că filmul lui
Polanski, Rosemary’s Baby, „nu e artă în același fel ca Tess d’Urberville a lui Thomas Hardy, dar tot artă este”, mi se pare profund atipic.) Astea fiind zise, atenția acordată de Tarantino, în critica lui, reacțiilor unor publicuri populare sau amestecate, e foarte asemănătoare cu a lui Kael, despre care se spunea că, în timp ce vede filmele, încearcă să „citească” și publicurile. Tarantino o citează adesea în Cinema Speculation, fie și pentru a se lupta cu ea – ca atunci când insistă că Dirty Harry nu e un film „fascist”, așa cum scrisese Kael (secondată de tână- rul ei discipol de la vremea aceea, Roger Ebert), ci doar unul „reacționar”. (Epitetul „fascist” e păstrat de Tarantino pentru un film care-i place aproape la fel de mult ca Dirty Harry: Rolling Thunder al lui John Flynn.) Și pentru că am ajuns aici, e o bună ocazie pentru mine de a lua o pauză și de a-ți ceda cuvântul, întrebându-te cum vezi din punct de vedere ideologic cinemaul despre care scrie Tarantino și raportarea lui la el. M.I.: După cum ziceam deja, Cinema Speculation e un volum foarte autobio- grafic, care luminează filmografia lui dină- untru, cam ca becul din paharul cu lapte la Hitchcock, în Suspicion (1941). Găsesc foarte corect felul în care descrii formația lui Tarantino, nutrită din cultura populară (cinema și literatură pulp ). Omul nu și-a terminat nici liceul. Deși are un vocabular de o extensie elocventă (ah, acel „gargan- tuesc” plasat la fix în Kill Bill 2! ), ortografia lui este foarte aproximativă. Tipa care i-a dactilografiat manuscrisul la Pulp Fiction zicea că a descoperit acolo vreo 2000 de greșeli de ortografie. A.G.: Absolut. Iar stilul în care a scris Cinema Speculation e prin excelență sti- lul unui autodidact post-gramatică: mână largă cu italicele, paragrafe de câte o frază, două, totul foarte exclamativ, marinat în fucking this și fucking that – un stil de fan. Însă de fan care s-a hrănit cu bons mots kaeliene și care s-a antrenat să compună și el – „dacă [Stallone] nu are nimic de spus,
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online