Tarantino a ales să includă un astfel de citat, probabil că sentimentele lui față de Ford sunt mai complexe decât sugerează inter- viurile date după Django , într-un moment în care era pus cu spatele la zid de regizori ca Spike Lee, care zicea (fără să fi văzut fil- mul, dar atacând anticipativ presupusa apro- priere culturală făcută de Tarantino într-o formă inferată drept comercială) că „sclavia n-a fost un spaghetti western”. În Cinema Speculation , după cum bine spui, Tarantino nu doar că nu-l atacă pe Ford, dar – deși nu îl discută direct – permite umbrei acestuia să se aștearnă asupra scenei. Mă-ntreb, apropo, dacă a citit minunatul eseu al lui Jonathan Lethem despre The Searchers (pe care știu că îl admiri foarte tare). Părerea mea e că ar fi de acord cu felul în care pune problema Lethem. Iar rândurile acestuia din finalul eseului mă duc cu gândul la felul în care Tarantino însuși își concepe arta – ca pe o formă fundamental nedeșirabilă de rezis- tență la desfacerea în componente, ca pe un sâmbure dur care rezistă tuturor loviturilor cu ciocanul criticii. Lethem: „ The Searchers este prea plin de zgârciuri pentru ca romanul meu să-l poată digera, prea încăpățânat ca să se lase îngrădit de teoriile mele. Mă uit sau nu mă uit la el, nu contează: The Searchers galopează bezmeticit mai departe, prin cadre sparte care nu-l pot conține – opera lui Ford, opera lui Wayne, «Cinemaul Hollywoodian din Epoca Marilor Studiouri» –, mereu scu- turându-se de categorii, respingând petiți- ile din partea oricărui bun-gust și a oricărui simț al penibilului, sfidând orice explicație și orice apologie așa cum nu le sfidează decât cea mai mare artă sau cele mai mari abomi- națiuni” 2 . Asta apropo de maniera ontologică în care Tarantino consfințește iconicitatea/ carisma lui Steve McQueen (când scrie că în Bullitt el „demonstrează că poate face ceea ce Newman și Beatty nu puteau: să fie pur și simplu”), dar și de felul în care Tarantino refuză să-și alinieze transgresiunile la stilul recent – „regulamentar-virtuos”, cum bine îl
mătrășiseră –, aplecați amândoi asupra unei false scrisori (amândoi știind că e falsă) de la Abraham Lincoln, are o funcție cathartică în raport cu care moartea ce-i va paște pe amândoi în curând apare ca un simplu deta- liu. Deci există în gena autorului Tarantino o aplecare nu doar către un tip de finaluri grandioase și explozive, dar și către finaluri care permit spectatorilor să se alăture pro- tagoniștilor (mai mult sau mai puțin) trium- fători în turul lor final de stadion. A.G.: Revenind la antipatia lui față de Ford, m-a frapat faptul că aici nu-l atacă – deși umbra imensă aruncată de The Searchers peste cinemaul anilor ’70 e unul dintre laitmotivele cărții. Trebuie să-ți spun că la vremea lui Django mi s-a părut destul de ciudat din partea lui Tarantino să se dedea în mod atât de vehement la reciclarea vechiu- lui rechizitoriu anti-Ford al Noii Stângi. (Îmi place enorm răspunsul pe care i l-a dat atunci criticul Kent Jones 1 .) Știu că Tarantino e sensibil la problema rasismului (o dove- dește și cartea asta), dar tot mi s-a părut ati- pică vehemența lui – atipică din partea cuiva care, de obicei, poate recunoaște foarte bine dimensiunea reacționară, rasistă sau fascistă a unui film care-l entuziasmează, dar nu se simte obligat ca în consecință să-și renege entuziasmul. (În plus, nu sunt convins că e la fel de sensibil la rasism și în contexte neame- ricane – e totuși un tip capabil să celebreze la Ierusalim un film antiarab precum The Delta Force. ) M.I.: Când a apărut Kill Bill 2 , Magda Mihăilescu, căreia spre deosebire de tine îi plăcuse filmul, îmi vorbea cu entuziasm de secvența fordiană care îl deschide – întâl- nirea dintre Mireasă și Bill pe acea verandă ( porch ) care trimite, evident, la sfârșitul iconic din The Searchers . Din moment ce
1 Kent Jones, „Intolerance. On westerns in general, John Ford’s in particular, and why Quentin Tarantino shouldn’t teach film history”, în Film Comment mai-iunie 2013, online: https://www.filmcomment.com/article/intoleran- ce-quentin-tarantino-john-ford/ (accesat pe 19 februarie 2023).
2 Jonathan Lethem, „Defending The Searchers ”, în volumul The Disappointment Artist , Doubleday, New York, 2005.
223
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online