Catherine Deneuve în Repulsion (1965, r. Roman Polanski)
din filmele sale. Exagerez dacă văd aici o alegorie instrumentată de Tarantino prin care acesta încearcă să pună cazul Polanski în lumina contextului său istoric? (Mai ales că discută pe larg procesul de alegorizare în capitolul despre The Getaway , unde scrie despre felul în care Peckinpah își alegori- zează cariera de regizor atunci când filmează aventurile unui spărgător de bănci profesi- onist). Evident, nu spun că are dreptate (Polanski a fost un abuzator și potrivit legi- lor din epoca sa, dovadă că a și fost urmărit penal pentru viol), spun doar că e genul de provocare nasty care sugerează în ce direc- ții s-ar putea îndrepta transgresivitatea lui Tarantino-regizorul în materie de sexualitate. Dar ce zici de felul în care critica de film apare în Cinema Speculation ? Nu doar
Pauline Kael este prezentă (Tarantino o citează la tot pasul).
A.G.: Sau nici n-o mai citează, ci doar o urmează: Kael e cea care, într-o cronică la The Killer Elite (1975), a observat prima că, de la un punct încolo, Peckinpah a devenit captivul unor assignment- uri comerciale deasupra cărora încearcă să se ridice tratând scenariile lor de duzină ca pe niște alegorii în care bad guys- ii de la CIA sau din mafia organizată ca o corporație îi reprezintă pe șefii de studiouri hollywoodiene, iar eroul individualist, mercenar, dar cu skill- uri reale și cu un cod al onoarei etc., este el însuși – artistul frustrat. Eseul lui Kael se cheamă „Notes on the Nihilist Poetry of Sam Peckinpah”.
227
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online