30
pe mama de dinaintea ei, în același fel în care Jeanne Dielman o conține pe mama mea și pe mama și mătu- șile lui Akerman, într-un caleidoscop infinit al expre- sivității reprimate. Căci nu este oare gestul final al lui Dielman o ten- tativă de autoanihilare? O tentativă de a pune capăt plăcerii care i-a pricinuit clocotirea nebuniei interi- oare până în punctul în care a uitat să pună capacul la loc pe supiera de pe masa din sufragerie, unde fructul economic al muncii ei corporale e ascuns de privirea fiului-curând-bărbat?
Nu este oare aici corpul de/sexu- alizat al unei mame, ucis alături de bărbatul anonim din patul ei? Corpul mamei pe care Akerman are grijă să o îmbrace complet, chiar și atunci când se dezbracă, cel care e menit numai pentru a oferi, și Jeanne chiar oferă totul. Corpul meu privește cum corpul ei
Priveliștea nudității mamei mele mă zdruncinase. Niciun corp nu exista mai puțin pentru mine: niciunul nu exista mai mult. În copilărie îl iubisem foarte mult; ca adolescentă mă umpluse de o repulsie neliniștitoare: toate acestea se înscriau perfect în cursul obișnuit al lucrurilor și mi se părea rezonabil ca trupul ei să își păstreze natura duală, să fie în același timp respingător și sfânt - un tabu.
se prostituează în bordelul ei perfect-domestic. Sexul nevăzut durează atât cât durează să se fiarbă cartofii. Corpul meu așteaptă ca bărbatul să își găsească banii în buzunar. Camera așteaptă cu mine ca un gând secundar. Jeanne Dielman închide ușile și aprinde luminile. Mă simt atât de confortabil în turele ei prin casă. Cunosc casa aia atât de bine. Am crescut în bucătăria aia cu faianță pătrată, urmărind-o pe mama cum gătește cele două sau trei feluri de mâncare pe care știa să le facă. Printre care șnițelul de pui - un ou, făină, pesmet. Se curățau mult și cartofi. Spre sfârșitul vieții, nu mai voia să mănânce decât două felii de pâine cu icre la fiecare masă. Dormitorul mamei mele avea mobilă din tec, ca cea din dormitorul lui Jeanne Dielman; părul ei culoarea lemnului, în timp ce și-l îmblânzește încet cu peria în fața oglinzii, sub privirea alb-negru a soțului ei tânăr, acum decedat, dintr-o fotografie înrămată.
...ajungem mereu la aceeași concluzie, va mânca hering cu ceapă în orice zi a săptămânii, fie că este hering în ulei sau hering în saramură, nu contează, atâta timp cât conține hering.
Corpul meu privește corpul vădu- vit al lui Jeanne Dielman, învelit în cămașa de noapte. Priveliștea cor- pului ei gol în cadă de acum câteva minute m-a făcut să mă gândesc că e văzut așa pentru prima oară în patru ani. Bunica a fost văduvă timp
Acestea sunt amintiri tactile ale materialelor și texturilor - fibre de poliester, faianță lucioasă, mâini uscate, cârpe de microfibră, curbura unui scaun supratapițat, furnir de lemn, prosoape aspre: „Istorii afective”, scrie [Elizabeth] Freeman, care sunt „practici de cunoaștere, atât fizice, cât și mentale, erotice, cât și apucări drăgăstoase ale detaliilor, care nu aderă la teoriile și lexicoanele existente, dar intră în contact imprevizibil cu ele”.
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online