Gabriela Filippi
Mi se pare ceva aparte în felul în care filmul tratează temele acestea, există niște incongruențe în personajul ei care ne fac să îl definim mai greu social. După îmbrăcăminte și scenografie, pare că e o mic-burgheză, după obice- iuri, e o casnică, dar se amestecă și cu alte straturi. De pildă, distribuirea lui Delphine Seyrig în rolul lui Jeanne Dielman îi atribuie un soi de nobilitate, ceva aristocratic personajului. Și mai e un clișeu cu care se joacă Akerman: avem obiceiul să asociem lucrătoarele sexuale cu clase mai de jos. Aici sunt aduse toate într-un singur personaj și e creat un spectacol și din a încerca să o definim pe Jeanne din punct de vedere social. Iar pe de altă parte, spre deosebire de filmele românești la care vă refereați mai devreme, unde spa- țiile sunt construite după principii mai realiste, cu gândul de a corespunde unor modele valabile statistic, aici cromatica și modul în care e așezată protagonista în decor fac un spectacol din munca casnică. Au ceva foarte atractiv vizual, continuăm să ne uităm la muncile ei și datorită spectaculo- zității cadrelor. Pentru mine e foarte atractiv vizual și datorită luminii care în prima zi pâlpâie, ca și când ar spune: treziți-vă, dacă ați adormit! , iar apoi își schimbă constant intensitatea, contribuind la spectacolul care te ține și te hipnotizează. Apoi, mai e chipul acestei femei care are atâtea nuanțe de surâs, ea este adevăratul spectacol, această actriță extraordinară. Nu doar că sunt frumoase culorile alese pentru casa și hainele ei, dar toate arată ca într-un muzeu - bucătăria are ceva abstract, pare și nu pare o bucătărie generică. Nu credeți că efectul de muzeu e dat de distanța temporală? De multe ori te întrebi ce e cu un anumit obiect din bucătăria ei, căci azi nu mai e folosit în muncile casnice. Pentru mine e un fel de monstru Jeanne Dielman și ce cred că m-a ținut în priză până la final e că nu înțelegeam ce e cu ea, ce urmărește, ce vrea, nu știam de unde să o apuc. Și nu am reușit să îmi explic până la final - am putut face doar niște asocieri, de pildă cu personajul lui Julianne Moore din The Hours . E răzbătătoare în ciuda a orice, ajunge un fel de monstru din cauza alienării la care a fost supusă. Aveam sentimentul în multe momente că mă uit la un film horror . Când au căzut lingura și peria de pantofi eram sigur că o să se întâmple ceva grav, dar asta pentru că nu reușeam să îmi dau seama ce e cu ea. Apropo de monstruozitatea pe care o resimți, de exemplu, fiul meu mă întreabă des mama, ești supărată? atunci când sunt prinsă în rutina de a menține perfecțiunea activităților casnice - iar să intre peria de pantofi perfect în locul rămas liber sub chiuvetă, în același timp în care ai oala pe foc și mai ai și alte două treburi de făcut în paralel, îți trebuie deseori o concentrare ca la curse cu obstacole contra cronometru. Realmente, ce se întâmplă cu Jeanne când cade peria pe jos îi distruge perfecțiunea și o destabilizează, deoarece apoi se întreabă constant în mintea ei: cum e posibil să mi se fi întâmplat asta? E o mașinărie care menține o ordine ce trebuie să fie perfectă, căci altfel ne dezintegrăm.
Andreea Vălean
Tudor Jurgiu
Radu Apostol
Maria Drăghici
37
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online