ne putea răspunde la întrebări cu precizie, dar și din cum e jucat de Delphine Seyrig și din mizanscenă, din felul în care e dispusă în spațiu. Ce vreau să pun în discuție e dacă finalul e unul într-adevăr rău pentru ea, căci dintr-o anumită perspectivă poate însemna și începutul unei eliberări. Realizatoarea te introduce în timpul interior al personajului, te face să trăiești timpul cum îl trăiește ea și de aceea devine o experiență incomodă. Pe mine ce m-a surprins a fost că Jeanne, cumva, întruchipează toate reprezentările feminine promovate de-a lungul timpului în imaginația colectivă. Ele de obicei nu sunt combinate, dar aici sunt suprapuse una peste cealaltă: figura maternă, femeia casnică, prostituata, aristocrata și soția. Mi s-a părut că ea nu renunță la rolul de soție nicicând pe tot parcursul filmului, ci întruchipează în continuare, și după moartea soțului, acest arhetip. Există un conflict între toate aceste roluri care se sparg în capul personajului. Din acest motiv, pen- tru mine se creează senzația de robotizare la început pentru că Jeanne e un cumul de roluri sociale aflate în conflict, dar pe parcursul filmului se umanizează, progresia e spre umanizare, ceea ce se reflectă mult și din jocul actriței. De pildă, în prima zi nu i-am văzut ochii aproape deloc, pentru că se uită mereu în jos sau are fața tăiată din cadru; e mereu stăpână pe ea, e foarte controlată. Din a doua zi îi vezi mai mult ochii, după care începe să arate și emoție. Căci asta înseamnă, de fapt, umanizare: să exprimi emoție și să fii în contact cu ea. De fapt, la final, după crimă, e singurul moment în care o vezi atât de relaxată, de ușurată, zâmbește chiar, pare că trăiește un triumf - cumva crima funcționează ca un pas către umanizare, ea își exprimă prin crimă aceste emoții pe care nu le conștientiza. Filmul se joacă mult și cu ideea de subconștient prin gradațiile de luminozitate menționate de voi anterior: e important tot timpul ce se întâmplă în întuneric sau când aprinde lumina. Tot jocul acesta de lumini creează și foarte mult suspans și așteptarea a ceva ce e dincolo de conștiința personajului.
Monica Stan
Tudor Jurgiu
Totuși e nasol că trebuie să omoare ca să se elibereze.
Monica Stan
Crima funcționează într-un plan simbolic.
Maria Drăghici
Această crimă e o metaforă, Jeanne e robotul care face perfect viața casnică, accidentele contribuie la umanizarea ei. Toate aceste accidente interferează cu robotica pe care se presupune că ar trebui să o susții, ca femeie, dar care e, de fapt, aberantă, e împotriva firii.
Andreea Vălean
Ultima scenă de sex, singura dintre cele trei arătată de altfel în film, mi se pare că are și ceva extrem de realist și de sordid.
Ilinca Manolache
E și extrem de violentă, Jeanne îl împinge pe bărbat de pe ea în timpul actului sexual, nu își dă consimțământul până la capăt.
Andrei Rus
Pe de altă parte, ea pare că are un orgasm.
39
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online