în cadrul ritualului casnic, ele sunt construite în aceeași cheie. Dar Jeanne, în pofida tuturor factorilor agresivi, în ciuda lipsei de intimitate care cre- ează distanță, își apără această libertate și această verticalitate ce îi conferă demnitate. Privită din această perspectivă, ritualizarea e o formă de putere. Mai introduc un reper din zona teatrului și anume pe Cehov: accidentele din film sunt un simptom sau o boală? Mie mi se pare că sunt un simptom. Accidentul exterior e simptomul a ceva ce se întâmplă înăuntrul ei. Și atunci, revenind la ideea de teatralitate, când accidentele au o valoare-simbol ele sunt și adevărate în plauzibilul lor. Eu nu sunt de acord cu faptul că nu există solidaritate între ele, mi se pare că, din contră, faptul că interacționează în spații în care se ajunge la o ritualizare a raportului comercial construiește tocmai un cerc al lor de solidaritate în muncă. Jeanne nu e niciodată plasată în vreo întâlnire care să se deruleze în afara acestui cadru. A cumpăra, a fi ajutată în actul de a cumpăra, a fi susținută în actul de a cumpăra, a fi însoțită - toate raporturile lor se bazează pe un tip de solidarizare a spațiului tranzacțional.
Mihaela Michailov
Catinca Drăgănescu
Și totuși care este, de pildă, calitatea ascultării confesiunii vecinei?
Mihaela Michailov
E adevărat că nu pare atentă, dar în același timp se creează un câmp de relaționare între aceste femei care se ajută unele pe altele. Desigur, într-o sferă a convenționalității, pentru că tot filmul așa e construit, pornind de la realități foarte convenționale. Revenind la chestiunea privirii masculine, mie mi se pare că, dimpotrivă, s-ar putea ca referința ei – identitatea pe care o preia pentru a se vedea din afară – să fie privirea unei femei. Spun acest lucru și pentru că am citit cartea lui Akerman, Mama râde , unde spune că era atât de influențată de mama ei, încât i se părea că e tot timpul sub privirea acesteia. Așadar, Jeanne Dielman s-ar putea să fie constant sub privirea unei mame pe care noi, spec- tatorii, n-o cunoaștem, și care este persoana pe care protagonista încearcă s-o mulțumească, mai mult decât pe bărbați. Clientul din final e lipsit de substanță, cei doi nu schimbă replici, e pur și simplu un manechin, deci nu cred că Jeanne se raportează neapărat la el sau la vreo altă privire masculină. Eu nu cred că ne referim oricum la un bărbat sau la o femeie anume care privește din afară, ci la niște standarde care sunt impuse de societate, de o societate patriarhală încă existentă.
Tudor Jurgiu
Maria Drăghici
Monica Stan
Conceptul de male gaze presupune o privire care nu vine de la cineva anume.
43
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online